TRAUMATISMELE MEMBRELOR

1
TRAUMATISMELEMEMBRELOR
SAJ BRAILA DR.IUGA VIORICA Medic Primar
Medicina Generala Medic Specialist Medicina de
Urgen?a Asistent medical NEGOTEI ELENA
2
Societatea moderna, alaturi de o seama de aspecte
pozitive, atrage dupa sine si laturi negative,
între care accidentele (de circulatie,
industriale, sportive, etc.) se disting prin
frecventa si gravitate. Astfel de pacienti,
frecvent politraumatizati, cu asocieri morbide
complexe ce ridica numeroase probleme
diagnostice, de etapizare terapeutica si
furnizeaza procente importante de mortalitate.
Datorita cresterii morbiditatii prin boli
traumatice si a efectelor lor asupra capacitatii
de munca, afectiunile traumatice ale aparatului
locomotor prezinta o importanta deosebita în
medicina actuala.
Nici o categorie de vârsta nu este scutita
de fracturile cauzate de traumatismele pe gheata.
Frecventa lor creste în general cu vârsta, cu
nivelul de activitate, cu expunerea la riscurile
sporturilor de iarna, iar la femei, o data în
plus cu instalarea menopauzei si a efectului
aproape inerent al osteoporozei endocrine.
Fracturile de glezna si pumn sunt cele mai
frecvente, întâlnindu-se la toate categoriile de
vârsta, iar la vârstnici se remarca rata crescuta
a fracturilor de sold.
Pentru producerea unei fracturi este necesara
existenta unor factori extrinseci si a unor
factori intrinseci.
Traumatismele osteo-articulare apar ca atare sau
în cadrul unor politraumatisme.
3
POLITRAUMATISME Definitie acele
accidente în care victima prezinta leziuni
traumatice în cel putin doua regiuni topografice
ale corpului (cap, torace, abdomen si membre),
iar una dintre leziuni prezinta risc vital,
prezent sau potential.
Cauzele cele mai frecvente ale politraumatismelor

1. Accidente rutiere cu vehicule impact frontal,
   din spate, lateral, rostogolire, decelerare.
2. Accidente rutiere cu motocicleta
3. Accidente rutiere cu pietoni adul?i si copii
4. Caderi de la înal?ime aterizare pe cap,
   trunchi, sezut sau în picioare.
5. Accidente sportive
6. Leziuni de blast (explozie)

• leziuni primare unda de soc vizeaza organele
  care con?in gaze
• leziuni secundare victima se loveste de alte
  obiecte sau sufera arsuri
• leziuni ter?iare victima este proiectata de
  suflul exploziei

7) Împuscare.
4
POLITRAUMATISME
5
FRACTURILE
Fracturile sunt leziuni ce apar în urma actiunii
unui traumatism puternic asupra osului, constând
în întreruperea continuitatii acestuia.
Exista un triunghi epidemiologic format de
agentul traumatic, mediul înconjurator în
momentul traumei si victima.
În functie de modul de actiune a agentului
vulnerant, de intensitatea lui fracturile pot fi
de mai multe feluri

• fracturi închise - tegumentele în jurul focarului
  de fractura sunt intacte
• fracturi deschise - focarul de fractura comunica
  cu exteriorul printr-o plaga
• fracturi directe - în care agentul traumatizant
  actioneaza chiar la locul de producere a
  fracturii si este de obicei transversa sau
  cominutiva si de multe ori este deschisa
• fracturi indirecte - traiectul de fractura apare
  la distanta de la locul de actiune al agentului
  vulnerant. Este oblica, spiroida etc. Se produc
  prin flexie, extensie fortata (cu smulgeri
  epifizare), compresiune (ex fracturi epifizare,
  de calcaneu) sau torsiune.

De asemenea, traiectul fracturii poate avea
aspecte foarte variate, dupa mecanismul de
producere fracturi spiroide, fracturi cu
înfundare, deplasate. Pot fi fracturi complete,
interesând întreaga circumferinta a osului sau
incomplete (partiale). La batrâni sau la
persoane cu diverse afectiuni osoase pot apare
fracturi în urma unor traumatisme minore, sau
chiar la efectuarea unui pas gresit.
6
FRACTURA DESCHISA
7
MECANISME DE PRODUCERE

• Fractura indirecta se poate produce prin
• Flexie. Agentul agresor actioneaza asupra unei
  extremitati a osului, cealalta extremitate fiind
  fixata osul se rupe acolo unde curbura este mai
  mare (de exemplu, fractura de clavicula prin
  caderea pe umar, fractura gâtului femurului prin
  cadere pe genunchi etc.)
• Rasucire. În general, în aceasta categorie se
  încadreaza accidentele provocate de prinderea
  hainelor sau membrelor de o masina, banda,
  agregat, fapt care duce la ruperea oaselor la
  distanta prin fracturi spiroide (de exemplu,
  fractura coapsei prin rotirea violenta a
  corpului, în timp ce piciorul este blocat pe
  sol)
• Tractiune. Un segment de membrana este prins si
  atârna sau este tras de un agregat producându-se
  si o mica rotatie
• Presiune. Cele mai frecvente fracturi prin
  presiune se produc prin caderi de la înaltime
  fracturi de calcâi, genunchi, sold si coloana
  vertebrala în cazul caderilor în picioare
  fracturi de antebrat, brat si clavicula în
  caderile pe palme sau pe cot.

• În raport cu pozitia fragmentelor osoase (ramase
  sau nu în contact) fracturile complete pot fi
• cu deplasare (mai grave). Deplasarea fragmentelor
  osoase se poate produce de-a lungul, de-a
  curmezisul osului sau capetele oaselor se
  încaleca
• fara deplasare (mai putin grave).

8
OASELE CORPULUI UMAN
9
STRUCTURA OSULUI
10
SEDIUL FRACTURII
Unui os lung i se disting diafiza, doua
metafize si doua regiuni epifizare între
metafiza si epifiza, la copil exista placile de
crestere.

• epifizar  mai frecvente la copii si însotite de
  decolare la nivelul cartilajului de crestere
  fracturile epifizare au uneori traiectul situat
  articular, în acest caz se numesc fracturi
  intraarticulare
• metafizar mai frecvente la batrâni (ex 
  fractura de col chirurgical humeral, fractura
  Pouteau-Colles), dar si la tineri în fracturile
  supracondiliene femurale
• diafizar fractura diafizara are o suprafata
  redusa de contact
• articular cu traiect ce deplaseaza suprafetele
  articulare. Evolueaza ulterior spre artroza
  posttraumatica precoce.
• fracturi în lemn verde si fracturi tasare cu
  angulare, intraspongioase la copil.
•  

Frecventa. Se apreciaza ca fracturile reprezinta
10 din totalul traumatismelor si sunt de 10 ori
mai frecvente decât luxatiile. Aceasta frecventa
creste în mod deosebit în cazuri de catastrofe,
accidente de circulatie. Vârsta
frecventa cea mai mare se situeaza între 2040 de
ani.
La copii frecventa lor este mai mica, daca sunt
raportate la numarul mare de traumatisme pe care
acestia le sufera. Aceasta se explica prin
elasticitatea mai mare a oaselor, prin greutatea
mai mica a corpului si prin masa musculara mai
redusa. În schimb decolarea epifizara este mai
obisnuita.
11
(No Transcript)
12
FRACTURI INDIRECTE
13
FRACTURI PRIN FLEXIUNE
Când forta se exercita asupra unei
extremitati osoase, cealalta fiind fixata. Se
produce o tendinta la exagerarea sau redresarea
unei curburi osoase care, depasind elasticitatea
normala, rupe osul la maximum de curbura.
FRACTURI PRIN COMPRESIUNE
Compresiune în lungul axului osului,
ducând la fractura epifizei, ca în fracturile de
astragal sau de pilon tibial, în urma caderilor
de la înaltime.
14
FRACTURI PRIN COMPRESIUNE
FRACTURI MALEOLARE
15
FRACTURI PRIN TORSIUNE

• Torsiune, când forta vulneranta produce o
  rasucire a membrului, determinând totodata o
  fractura spiroida sau helicoidala.

• Tractiune, în urma contractiilor musculare
  violente care duc la smulgerea unor fragmente
  osoase, ce reprezinta zone de insertie
  tendinoasa, sau fracturile parcelare ale
  epifizelor prin tractiune ligamentara.

16
FRACTURI COMPLETE
17
FRACTURI COMPLETE
Deplasarea fragmentelor este variabila, uneori
minora, alteori este complexa. Aceasta
deplasare se poate face

• prin translatie, când unul din fragmente este
  deplasat înainte, înapoi, intern sau extern fata
  de celalalt fragment
• prin ascensiunea unui fragment în lungul
  celuilalt, producând încalecarea lor
• prin rotatie, când un fragment se roteste în
  jurul axului sau longitudinal, în vreme ce
  celalalt ramâne imobil, sau ambele fragmente se
  rotesc unul fata de celalalt în aceste cazuri
  exista decalajul fragmentelor
• prin unghiularea unui fragment fata de celalalt.

Deplasari combinate Translatie-Angulatie
18
SIMPTOMATOLOGIE
Anamneza furnizeaza date importante privind
etiologia si mecanismul de producere. Trebuie sa
stabileasca data, ora, conditiile accidentului
(trafic rutier, cadere, sport), modul de debut
(brusc sau lent), felul în care s-a acordat
primul ajutor si modul transportului pîna la
spital. Tot din anamneza aflam despre
antecedentele personale si heredocolaterale ce ar
putea influenta evolutia fracturii.  
Producerea unei fracturi va determina aparitia
unor semne generale si locale.
Semnele generale apar mai frecvent în fracturile
membrului inferior, în fracturile deschise, în
polifracturi sau în politraumatisme, fracturi
însotite de alte leziuni viscerale. Ele se
caracterizeaza prin agitatie, anxietate, paloare,
fenomene ce pot merge pâna la stare de soc în
accidentele mai importante.

• Semnele locale sunt
• Semnele locale subiective - prin dureri la
  nivelul fracturii si impotenta functionala. În
  momentul producerii fracturii pacientul resimte o
  durere locala violenta care ulterior se
  diminueaza, persistând un fond dureros care se
  exacerbeaza la orice încercare de mobilizare a
  segmentului fracturat. Aceasta determina tendinta
  de a mentine imobilizat membrul interesat, deci
  impotenta functionala.

19
SIMPTOMATOLOGIE

• La inspectie se pot constata tumefactia zonei
  interesate cu deformarea regiunii (aparitia
  hematomului), aparitia unor pozitii vicioase prin
  deplasarea fragmentelor (rotatia externa si
  adductia segmentului distal ) ca si scurtarea
  segmentului respectiv. Tardiv - în ore sau zile -
  apare echimoza la nivelul regiunii interesate.
  Trebuie sa se faca inspectia întregului corp
  pentru a identifica si alte leziuni.
•  

• La palpare se constata durere în punct fix,
  circumferentiala. Prin imobilizare, în regiunea
  fracturii apare o mobilitate anormala care este
  însotita de crepitatii osoase datorate frecarii
  fragmentelor între ele. Imprimarea unei miscari
  segmentului distal de fractura nu este urmata de
  perceperea ei în segmentul situat proximal de
  fractura din cauza întreruperii pârghiei osoase.
  Aceasta constituie semnul intransmisibilitatii
  miscarii.

Palparea pulsului periferic poate ajuta la
identificarea leziunilor vasculare. Se va face si
testarea sensibilitatii si motricitatii
periferice pentru a remarca leziunile nervoase
asociate.
Semnele clinice locale ale fracturii au fost
împartite în semne de probabilitate si semne de
certitudine (siguranta).
Fracturile incomplete (fisuri) nu prezinta
semnele de siguranta (certitudine) ale fracturii,
ci numai semne de probabilitate.
20
Semne de probabilitate

• Durerea si sensibilitatea dureroasa sunt maxime
  la locul fracturii, cu ocazia miscarii sau
  palparii portiunii ranite trebuie avut în vedere
  faptul ca si o simpla contuzie musculara poate
  provoca durere.
• Echimoza apare mai târziu si uneori la distanta
  de locul fracturii si indica difuzarea sângelui
  din focarul de fractura în straturile pielii.
  Acest semn poate aparea si dupa o contuzie
  simpla.
• Deformarea regiunii traumatizate este un semn de
  fractura, dar si hematomul si luxatia pot deforma
  zona afectata.
• Impotenta functionala, pierderea functiunii sau
  imposibilitatea efectuarii miscarii partii ranite
  este întotdeauna prezenta ca urmare a durerii si
  deformarii (uneori lipsa miscarii nu este decât
  un act de aparare împotriva durerii).
• Scurtarea membrului fracturat (prin deplasarea pe
  verticala a fragmentelor osoase) poate fi un semn
  pretios, dar el poate aparea si în luxatie.

21
Semne de certitudine (semne sigure)

• Mobilitate anormala în focar
• Întreruperea evidenta ( la inspectie sau palpare
  ) a continuitatii osoase
• Netransmiterea miscarilor distal de focarul de
  fractura
• Crepitatii osoase.

• Fracturile se pot însoti de o serie de
  complicatii
• transformarea unei fracturi închise într-o
  fractura deschisa
• lezarea vaselor sau a nervilor aflate în
  vecinatate
• infectia focarului de fractura.

Leziune primara
Leziune secundara
Arteriografie în fractura diafizei femurale
22
FRACTURA CLAVICULEI
Fracturile claviculei se produc mai frecvent prin
traumatisme indirecte si mai rar directe, sediul
de predilectie constituindu-l zona medie a
claviculei. O cadere pe mâna întinsa sau o
lovitura în zona umarului, de exemplu, exercita o
forta indirecta asupra claviculei, producând
ruperea sa. Pozitia în care trebuie sa se
efectueze imobilizarea provizorie este cu cotul
de partea bolnava împins catre spate si în sus.
Un semn important este ca victima este adusa în
fata. ?n acest caz, este foarte important ca
victima sa stea cu spatele drept si coatele trase
în spate. Pentru a imobiliza acest tip de
fractura, se poate folosi o umbrela, o  coada de
matura sau de mop. Se trag în spate coatele
victimei si se fixeaza umbrela între brate si
spate.
23
FRACTURA CLAVICULEI

• PARTICULARITATI
• este situata superficial, imediat sub tegumente
• este un os relativ fragil
• este curba având forma de S italic
• este singura legatura osoasa între cutia toracica
  si omoplat.

ASPECTE CLINICE

• dureri si impotenta functionala a umarului,
  atitudine de umilinta
• deformare a regiunii sub forma unei angulatii cu
  vârf superior
• durere vie în punct fix
• întreruperea continuitatii osoase în portiunea
  mijlocie
• extremitatea externa a fragmentului intern
  bombeaza sub piele
• micsorarea distantei dintre acromion si stern,
  comparativ.

24
FRACTURA CLAVICULEI

• Examenul radiologic standard - fata si profil -
  este criteriul absolut pentru a stabili
• existenta fracturii
• sediul ei
• forma traiectului de fractura (lipsa de
  continuitate osoasa)
• prezenta si tipul deplasarilor
• daca fractura s-a produs pe os patologic sau nu.

Radiografiile trebuie executate pe
filme mari, care sa cuprinda întreg segmentul de
membru de fata si profil, cu articulatiile supra-
si subiacenta. În cazuri de incertitudine se vor
efectua incidente oblice si tomografii.
Examenul radiologic are mare importanta si
pentru urmarirea evolutiei fracturii.
- Tomografia computerizata este recomandata în
cazul fracturilor a carui traiect de fractura
este greu de apreciat pe radiografiile standard
- Rezonanta magnetica nucleara este utila mai
ales în cazul fracturilor coloanei, genunchiului
- Examinarea cu radioizotopi este folosita în
diagnosticul fracturilor de oboseala sau a
fracturilor fara deplasare.
Examenul de laborator este necesar în cazurile de
fracturi multiple, plurifragmentare (cînd este
necesara interventia chirurgicala) sau cînd
intervin complicatii (infectii).
25

• Tratament conservator (ortopedic, nechirurgical)
• în fracturile nedeplasate sau în lemn verde
  imobilizare 14 zile la copil si 21 zile la adult
  cu o esarfa Mayor sau bandaj Desault.
• în fracturile deplasate reducerea se va face prin
  tractiune înapoi, înafara si în sus cu ajutorul
  bandajului în forma cifrei 8 descris de Watson
  Jones, timp de 4 saptamâni, verificat din 7 în 7
  zile.

26
Tratament chirurgical

• Fracturi deschise.
• Fracturi cominutive cu fragment intermediar.
• Scurtarea umarului peste 2 cm.
• Femei tinere.
• Fracturi complicate cu leziuni vasculare,
  nervoase, viscerale.

Osteosinteza cu brosa Kirschner, placa si surub
27
FRACTURA SCAPULEI
Fracturile scapulei sunt relativ rare,
reprezentând procentual 1 din toate fracturile
si 3-5 din toate fracturile centurii scapulare.
Raritatea fracturilor scapulei se datoreaza
tesuturilor moi care învelesc acest os. Un alt
motiv este reprezentat de mobilitatea
articulatiei gleno-humerale si a altor
articulatii ce alcatuiesc centura scapulara
(sterno-claviculara, interfata scapulo-toracica).
Fracturile glenoidale si de corp scapular sunt
tipic secundare unor traumatisme puternice si
sunt foarte comune tinerilor si barbatilor de
vârsta adulta. 19 dintre pacientii cu fractura
de scapula au si alte leziuni asociate (adesea
datorita celorlalte leziuni, fractura de scapula
poate sa treaca neobservata).
Goss a descris un inel (SSSC Complexul
suspensor al zonei superioare a umarului). Acesta
este alcatuit din clavicula, ligamentele
acromio-claviculare, acromion, procesul coracoid
si ligamentele coraco-claviculare.
Traumele relativ minore pot sa duca la aparitia
unei întreruperi simple a inelului, aceasta
leziune fiind considerata stabila. Daca sunt
implicate doua leziuni ale acestui inel
(întrerupere dubla), acesta poate sa devina
instabil. Un exemplu ar fi urmatoarea fractura
colul scapulei si treimea mijlocie a claviculei,
mai exact sindromul de floating shoulder.
28
FRACTURA SCAPULEI

• Diagnosticul de certitudine se pune pe baza
  examenului radiologic si prin Computer Tomograf.

29
FRACTURA SCAPULEI
ASPECTUL CLINIC

• dureri si impotenta functionala a umarului
• atitudine de umilinta
• sarac în fracturile fara deplasare
• deformare în epolet în fracturile cu deplasare

• examinarea fizica scoate în evidenta umarul
  aplatizat, daca fractura implica spina scapulara
  sau acromionul
• la palparea tesuturilor moi apare durere si
  sensibilitate locala
• pozitia tipica în adductie a bratului si
  miscarile incomplete datorita durerii sunt semne
  diagnostice importante.

• Semn patognomonic pacientul cu fractura de
  omoplat nu poate face abductia bratului.
• Evolutia de obicei favorabila, spre consolidare.
• Complicatia principala periartroza
  scapulo-humerala (PSH).

• Tratamentul de electie este cel ortopedic prin
  imobilizare în bandaj Dessault pentru 21-30zile,
  urmat de kinetoterapie. Decizia unei interventii
  chirurgicale este bazata pe gradul de deplasare.

• Tratamentul chirurgical indicat în fractura
  colului chirurgical cu mare deplasare sau
  instabila (fractura omoplatului asociata cu o
  fractura a claviculei de aceeasi parte).

30
FRACTURA SCAPULEI
31
FRACTURA HUMERUSULUI
Cauzele cele mai frecvente cauze sunt
accidentele rutiere, caderile de la înaltime
(accidente de munca sau casnice), accidentele
sportive, heteroagresiunile, zdrobirile de cauze
diferite, etc.
Majoritatea fracturilor humerusului proximal
sunt produse prin mecanism indirect cadere pe
cot sau mâna cu membru superior fie în abductie,
fie în adductie, sau prin torsiunea brutala a
bratului. Mult mai rar este mecanismul direct
prin cadere pe umar sau lovitura directa.
Fracturile humerusului proximal reprezinta 4
5 din totalul fraturilor, cu o frecventa mai
mare la sexul feminin. Majoritatea acestor
fracturi apartin grupelor de vârsta mijlocie si
înaintata, datorita scaderii rezistentei
tesutului osos odata cu instalarea osteporozei.
Fracturile fara deplasare sau cu deplasare minima
reprezinta 85, iar cele cu deplasare
semnificativa 15, afectând cu predilectie
persoanele active. Fracturile cu deplasare sunt
instabile si se asociaza cu leziuni ale coafei
rotatorilor sau chiar întreruperea
vascularizatiei capului humeral.
32
FRACTURA HUMERUSULUI
În majoritatea cazurilor de fractura ale
extremitatii proximale ale humerusului pacientul
acuza o durere vie la nivelul umarului si
impotenta functionala a membrului superior
respectiv, în urma unei caderi cu sprijin pe
palma sau cot. El prezinta o atitudine
caracteristica de umilinta, umarul cazut
antero-inferior, bratul lipit de corp, cotul în
flexie si antebratul mentinut cu mâna sanatoasa.
Fractura supracondiliana
La inspectie se observa deformarea regiunii sub
forma loviturii de topor, accentuându-se cu
abductia. În comparatie cu luxatia
scapula-humerala, deformarea este mai jos
situata. Semnul Berger (abductia elastica) este
negativ, în luxatia scapulo-humerala acest semn
este pozitiv. Miscarile cotului nu se transmit
capului humeral. Se pot simti crepitatii osoase.
Axul bratului prelungit în sus este intern fata
de procesul coracoid. La masurare, distanta
dintre acromion si epicondil este mai mica decât
la partea sanatoasa (scurtarea bratului). Dupa
24-48 de ore deformarea este mascata de edem.
33
FRACTURA HUMERUSULUI
34
FRACTURA HUMERUSULUI
În fracturile fara deplasare semnele clinice
nu sunt întotdeauna evidente. Regiunea umarului
este tumefiata ceea ce duce la disparitia
santului delto-pectoral. Echimoza toraco-brahiala
constituie un semn aproape patognomonic, dar
apare la cîteva zile de la producerea fracturii.
Se întinde din axila atât intern (pe fata externa
a toracelui pâna la creasta iliaca), cât si
extern (pe fata interna a bratului pâna la cot).
La palpare se constata un punct de maxima
intensitate dureroasa la 4-5 cm sub acromion.
Întotdeauna se va cerceta cu mare grija
sensibilitatea si motilitatea membrului superior,
precum si pulsul la artera radiala.

• În fracturile colului anatomic semnele clinice
  sunt mai putin caracteristice. La palpare,
  punctul de maxima intensitate dureroasa este
  situat imediat sub acromion. Mobilizarea bratului
  se însoteste uneori de crepitatii osoase fine.
• În fracturile asociate cu luxatie antero-interna
  capul humeral se poate palpa în axila. În acesta
  situatie miscarile bratului nu sunt transmise
  capului humeral.
• În fracturile tuberozitatilor de multe ori
  semnele clinice nu difera de cele ale unei
  contuzii puternice de umar. Imediat dupa
  accident, când edemul nu s-a instalat înca, se
  pot simti crepitatii osoase si un fragment
  detasat. Rotatia externa si abductia bratului
  sunt limitate. Fragmentul dislocat se interpune
  uneori între capul humeral si acromion, diminuând
  miscarea de abductie.

35
FRACTURA HUMERUSULUI
Fractura supracondiliana
36
FRACTURA HUMERUSULUI
Tratamentul ortopedic este indicat în cazul
fracturilor fara sau cu minima deplasare a
fragmentelor de fractura, consta în aplicarea
unui bandaj toraco-brahial (Velpeau, Desault,
triungiular) pentru 1-2 saptamâni, cu miscari
active ale mânii pentru evitarea aparitiei
edemului. Mobilizarea membrului superior este
permisa atunci când miscarile nu mai sunt
dureroase si bratul functioneaza ca o unitate.
Se verifica radiologic daca mobilizarea nu a
produs deplasarea .
La imobilizarea fracturii drept atela putem
folosi chiar toracele de care se fixeaza
segmentul fracturat cu ajutorul unei esarfe.
37
FRACTURA HUMERUSULUI
Indicatiile tratamentului chirurgical nu sunt
numai în functie de deplasare (gt1cm) sau
angulatie (gt45), ci si în functie de calitatea
materialului osos, vârsta, activitea si nu în
ultimul rând starea generala a pacientului.
38
FRACTURA HUMERUSULUI
39
FRACTURA ANTEBRATULUI
Fracturile de antebrat pot implica fie radiusul,
fie cubitusul sau ambele oase si pot include si
articulatia cotului sau încheietura mâinii
(pumnului). Fractura capatului distal (inferior)
al radiusului (numita fractura lui Colles)
deformeaza încheietura mâinii ca o furculita
rasturnata. Acest tip de fractura este mai
frecventa si se produce ca urmare a sprijinirii
pe mâna în momentul unei caderi, alunecari etc.
FRACTURA POUTEAU-COLLES
Fracturile antebratului se produc mai frecvent
prin traumatism direct.
40
FRACTURA ANTEBRATULUI
Ambele oase se fractureaza atunci când forta
impactului trece prin ele. Fracturile pot fi la
diferite niveluri. Într-un procent mare se produc
 printr-o lovitura directa puternica, prin forte
de îndoire care apar în urma unui traumatism prin
cadere sau prin forte de rasucire când
antebratul este rotat la maxim intern sau extern.
Clinic antebratul este deformat cu angulatie
posterioara. Subiectul acuza dureri în punct fix
si impotenta functionala totala, iar obiectiv se
percep crepitatii, impotenta functionala totala
si mobilitate anormala în 1/3 a antebratului.
Examenul radiologic de fata si de profil este
indispensabil pentru a stabili cu exactitate
diagnosticul, sediul fracturilor, traiectul de
fractura si deplasarea fragmentului.
41
FRACTURA ANTEBRATULUI
42
FRACTURA ANTEBRATULUI

• Tratament ortopedic - se recomanda
• sub vârsta de 10-12 ani si consta în reducere
  închisa si atela antebrahiopalmara, 4saptamâni
• în fracturile fara deplasare si consta în
  imobilizare în atela antebrahiopalmara
  4saptamâni, cu mâna în pozitie neutra si cotul la
  90 de grade.
• în fracturile izolate de ulna (fracturile de
  aparare). Este acceptata lipsa unei reduceri
  perfecte, rezultatul în timp fiind foarte bun.

Chirurgical - la adulti, în fracturile cu
deplasare este tratamentul de electie si consta
în reducere deschisa si fixare interna, cu
placute si suruburi. Ambele oase fiind
fracturate, se practica doua incizii separate
centrate pe cele 2 oase, rareori fracturile
putând fi abordate printr-un singur abord. Pentru
radius exista 2 tipuri de abord, medicul curant
alegând în functie de particularitatea cazului.
Principiile osteosintezei urmaresc refacerea
concavitatii radiusului (este esentiala pentru
miscarea de pronatie si supinatie, refacerea
lungimii oaselor, fixarea cât mai ferma (de aceea
în prezent se folosesc placi speciale blocate,
suruburile fixându-se în placa si os).
43
FRACTURA ANTEBRATULUI
44
FRACTURA MÂINII
Frecventa accidentelor pe care le sufera
mâna, organ specific al omului, atât în cadrul
industriei, a accidentelor rutiere sau casnice,
în agricultura, a dus la dezvoltarea unei
specialitati separate, chirurgia mâinii.
Orice traumatism al mâinii trebuie considerat o
urgenta chirurgicala, necesitând o explorare
minutioasa pentru stabilirea unui diagnostic
corect si un tratament adecvat obtinerii unui
rezultat morfofunctional cât mai favorabil.
CLASIFICARE I. Entorse. II. Luxatii. III.
Fracturi. IV. Rupturi de tendoane. V. Leziuni
vasculare.
Fracturile mâinii sunt ale bazei
metacarpului (capatul distal), ale diafizei
falangelor, ale colului metacarpienelor (capatul
proximal) si fractura policelui.
45
FRACTURA MÂINII

• Fracturile falangelor - cele mai obisnuite sunt
  ale falangei proximale si mijlocii. Capul
  proximal al fracturii falangei proximale deviaza
  dorsal (tras de extensori), iar al falangei
  mijlocii poate devia dorsal sau volal în functie
  de sediul fracturii , în raport cu insertia
  flexorului superficial al degetelor.

• Fracturile care intereseaza articulatiile
  interfalangiene interesarea capetelor articulare
  ale interfalangienelor cu lezarea consecutiva a
  capsulei articulare duce în marea majoritate a
  cazurilor la redoare articulara.
• Fractura poilicelui cunoscuta ca fractura
  Bennett, este o fractura a metacarpului -
  capatul distal - cu dizlocare carpometacarpiana.
• Fractura scafoidului este cea mai frecventa
  fractura a oaselor carpului .

Evolutia fracturilor simple este favorabila si
vindecarea se produce în 4-5 saptamâni, atunci
când tratamentul este corect. În fractura
complicata, neglijata sau incorect tratata,
evolutia este dificila, uneori defavorabila,
impune un tratament îndelungat, prognosticul
fiind rezervat. Beneficiind de tratament
ortopedic, chirurgical si medicamentos de
urgenta, fracturile cunosc în general o evolutie
favorabila, în cazul în care fragmentele osoase
îsi restabilesc continuitatea, ligamentele,
tesuturile conjunctive cutanate, îsi refac
integritatea anatomica si îsi reiau functiile.
46
FRACTURA MÂINII
Fractura-luxatie baza MC police (Bennett)
47
FRACTURA MÂINII
Fracturile localizate la încheietura
mâinii se vor imobiliza fara tractiune, pe o
atela cu fa?a, care trebuie mulata pe forma
încheieturii si a mâinii.
Fracturile oaselor mainii se imobilizeaza pe fata
palmara de la cot la degete. Daca degetele sunt
zdrobite, se aseaza pansament moale între degete.

• Daca fragmentele osoase rezultate în urma
  fracturii sunt nedeplasate, sau sunt într-o
  pozitie acceptabila, se poate recomanda
  imobilizarea gipsata pâna la vindecarea
  fracturii.
• Daca alinierea fragmentelor osoase nu este buna
  si poate afecta functionalitatea încheieturii
  mâinii, se va face reducerea fracturii. Când
  reducerea fracturii se face fara o incizie la
  piele poarta numele de reducere închisa.
• Dupa ce fragmentele osoase sunt aliniate
  corespunzator, se practica aplicarea unei atele
  sau a gipsului circular, pentru a preveni
  viitoarele deplasari. Pentru primele câteva zile
  se foloseste atela gipsata pentru a permite
  retragerea edemului de la nivelul încheieturii
  mâinii. Apoi atela este înlocuita de un gips
  circular pentru câteva saptamâni.

48
FRACTURA DE FEMUR
Femurul poate fi rupt ?n orice loc pe lungimea
sa. Fracturile capatului superior al femurului
(gâtul, colul femurului) sunt calificate ca
fracturi de ?old ?i apar, cel mai frecvent, la
persoanele mai vârstnice.
Fracturile femurului se produc prin traumatism
direct sau indirect. Fracturile pe lungimea
femurului (diafizei) sunt usor de diagnosticat
din cauza scurtarii coapsei, deformarii marcate
si a durerii intense. Asemenea fracturi sunt
cauzate de o forta mare.
49
FRACTURA DE FEMUR
Accidentele sunt cele mai frecvente cauze de
fracturi femurale. O for?a relativ puternica este
necesara pentru a sparge acest os robust la
persoanele sanatoase, astfel încât accidentele
auto ?i caderile de mare impact sunt printre cele
mai comune cauze. Fractura poate apare oriunde
de-a lungul osului. Cele mai multe  dintre
"fracturile de ?old" sunt de fapt fracturi de col
femural. Anumite conditii, cum ar fi osteoporoza
sau cancerul care a invadat maduva osoasa, pot
face oasele implicate mai sensibile la rupere.
Leziunile traumatice sunt rareori un eveniment
izolat ?i de multe ori apar cu alte leziuni -
externe sau interne.
Semne si simptome la inspectie se poate observa
deformarea coapsei si scurtare, cu crepitatii
osoase la palpare. Coapsa este umflata din cauza
hematomului format. La examinare, un control
vascular trebuie efectuat pentru a evidentia
posibile leziuni vasculare.
O inspectie riguroasa a coapsei trebuie facuta
pentru a gasi eventuale plagi ce pot comunica cu
focarul de fractura (fractura deschisa).
Diagnostic radiografiile de femur AP si
laterale sunt primele investigatii. Acestea
trebuiesc evaluate pentru a stabili directia
focarului de fractura, cominutia, lipsa de masa
osoasa, calitatea osului. Radiografiile corecte
trebuie sa includa întregul femur. O
arteriografie este necesara când se suspicioneaza
leziuni vasculare.
50
FRACTURA DE FEMUR
51
FRACTURA DE FEMUR
FRACTURILE DIAFIZEI FEMURALE

• durere
• impotenta functionala totala
• deformare crosa cu convexitatea antero-extern
• examen vasculo-nervos periferic !

• În urgenta
• atela
• membrul pelvin lezat legat de celalalt membru
  pelvin.

FRACTURILE EXTREMITATII DISTALE DE FEMUR

• tumefiere accentuata a genunchiului prin
  hemartroza
• deformarea segmentului
• scurtare variabila a memebrului inferior
• deviere (valg, var, recurvatum).

52
FRACTURA DE FEMUR
Imobilizarea fracturii se poate face cu oricare
tip de atela speciala sau folosind atele
improvizate.
53
FRACTURA DE FEMUR
Tratamentul nechirurgical (ortopedic). Cele mai
multe fracturi de diafiza femurala, necesita
interventie chirurgicala pentru a se vindeca.
Este neobi?nuit pentru fracturile de diafiza
femurala, sa fie tratate fara interventie
chirurgicala. Copiii foarte mici sunt uneori
tratati cu o astfel de metoda (tratament
ortopedic - imobilizare în aparat gipsat).

Tratamentul chirurgical. Fractura de diafiza
femurala este o urgenta chirurgicala, dar poate
fi amânata daca exista alte leziuni traumatice
care pun în pericol viata pacientului. În aceasta
situatie, interventia chirurgicala este
temporizata, iar osul este partial stabilizat
printr-o tractiune osoasa. Tractiunea
transscheletala trebuie efectuata imediat dupa
internarea pacientului pentru a realinia si
reface lungimea femurului, pentru a minimaliza
distrugerea tesuturilor moi, pentru a limita
sângerarea si a creea un oarecare confort
pacientului. Tractiunea se efectueaza prin
introducerea unei brose de 2.0mm la nivelul 1/3
proximale a tibiei sau la nivelul metafizei
distale a femurului, si amplasarea de greutati cu
ajutorul unui mecanism de scripete care sa tina
coapsa în tensiune.
Tratamentul postoperator. Dupa stabilizarea
fracturii de femur nivelul durerii scade,
pacientul se poate mobiliza si recuperarea
medicala poate fi începuta aproape imediat.
Mobilizarea activa a musculaturii coapsei cât si
a genunchiului poate fi începuta imediat
postoperator.
54
FRACTURA DE FEMUR
55
FRACTURA GENUNCHIULUI
Fractura de rotula se produce prin cadere în
genunchi, se imobilizeaza în atele posterioare.
În zona genunchiului pot aparea fracturi la
capatul distal (inferior) al femurului, la
capatul proximal (superior) al tibiei sau la
rotula. Astfel de fracturi se produc de obicei
prin aplicarea directa a fortei dar si
contractiile musculare puternice pot determina
fracturarea rotulei.
Exista o deformare marcata a genunchiului si
durere severa, compresia arterei principale a
gambei poate diminua circulatia sângelui la gamba
si laba piciorului. Când femurul este fracturat
în apropierea genunchiului imobilizarea se poate
realiza folosind o singura atela trecuta prin
partea din spate a membrului din regiunea fesiera
pâna la calcâi.
La imobilizarea genunchiului, care nu poate fi
imobilizat în pozitie dreapta, se folosesc perne
sau paturi.
56
FRACTURA DE TIBIE/PERONEU
Fracturile de tibie si/ sau peroneu - fracturile
de gamba implicând unul sau ambele oase se
întâlnesc frecvent în sport dar ele se pot
produce si la locul de munca. Fracturile
capetelor distale (inferioare) ale acestor oase
pot fi confundate cu glezna luxata. În plus fata
de semnele si simptomele generale, la fracturile
gambei pot aparea deformari accentuate,
strâmbarea sau rotirea gambei.
57
FRACTURA DE TIBIE/PERONEU
58
FRACTURA DE TIBIE/PERONEU
Fracturile de gamba sunt înregistrate mai
frecvent la persoanele de sex masculin în
comparatie cu persoanele de sex feminin si
copiii. La persoanele vârstnice, fracturile de
gamba se produc ca urmare a unor traumatisme
minore comparativ cu persoanele mai tinere, ca
urmare a demineralizarii osoase specifice
procesului de îmbatrânire.

• mecanism direct - fracturi transversale /
  cominutive - frecvent deschise

• mecanism indirect inflexiune fracturi oblice
  / transversale
• torsiune
  fracturi spiroide.

Imobilizarea provizorie a membrului este
precedata de degajarea membrelor si dezbracarea
acestora prin scaridicarea elementelor
vestimentare care le acopera. Hainele se vor
sectiona la încheieturi. Tratamentul definitiv
aplicat în functie de tipul fracturii cuprinde
tratamentul ortopedic, interventii de
osteosinteza sau aplicarea unui fixator extern.
?ansele unei evolu?ii fara complica?ii a
fracturii deschise ale oaselor gambei cresc pe
masura ce tratamentul este efectuat corect în
toate etapele, începând cu acordarea primului
ajutor la locul accidentului, continuând cu
perioada transportului ?i în special dupa
internarea în spital. Spitalul ideal pentru
tratamentul acestor pacien?i este acela care are
dotari tehnice moderne ?i echipa
multidisciplinara cu experien?a. Aceasta va
colabora ?i va reevalua pacientul periodic, în
vederea alegerii metodelor terapeutice ideale
pentru fiecare moment al evolu?iei.
59
FRACTURA DE TIBIE/PERONEU
60
FRACTURA GLEZNEI
Articulatia gleznei este alcatuita din epifiza
distala a tibiei, epifiza distala a peroneului
(maleola peroniera) si talus. Stabilitatea
gleznei se datoreaza atât conformatiei osoase cât
si structurilor ligamentare ce formeaza capsula
articulara.
Fracturile gleznei pot fi clasificate prin
descrierea leziunii si anume prin localizarea
liniei de fractura la nivelul maleolei peroniere,
maleolei tibiale sau maleolei posterioare. În
cazul interesarii a mai mult de o maleola,
acestea se numesc bimaleolare sau trimaleolare.
Clasificarea Weber împarte fracturile gleznei în
functie de localizarea liniei de fractura a
peroneului.
Clasificarea Lauge-Hansen împarte fracturile
gleznei în functie de mecanismul de producere.
61
FRACTURA GLEZNEI
62
FRACTURA GLEZNEI
Tratamentul initial consta în reducerea luxatiei
tibiotalare daca este cazul. În situatia în care
reducerea nu este posibila în camera de garda
aceasta trebuie efectuata în sala de operatii sub
sedare si relaxare musculara sau prin interventie
chirurgicala. În cazul în care luxatia nu este
redusa pot aparea complicatii precum necroza
cutanata, leziuni neurovasculare, cartilajul
articular este lezat iar piciorul ramâne
edematiat. Dupa reducere, glezna se fixeaza cu o
atela gipsata pâna la o eventuala interventie
chirurgicala. Interventia chirurgicala poate fi
amânata pâna la rezolvarea leziunilor partilor
moi.
Tratamentul chirurgical consta în reducerea
deschisa si fixarea fracturii de peroneu cu o
placuta semitubulara si suruburi. Maleola tibiala
este redusa si fixata cu 1 surub partial filetat,
iar maleola posterioara se fixeaza de obicei
percutan cu 2 suruburi postero-anterioare.
63
VINDECAREA FRACTURII
Fractura evolueaza catre sudura extremitatilor
fracturate printr-o formatie denumita calus.
1. Faza hemoragica si hiperemica (faza
psoudoinflamatorie) revarsatul sanguin,
hematomul post fracturar, se retrage 2. Faza
calusului fibros Celulele conjunctive
nediferentiate care au invadat hematomul se
multiplica si se transforma în celule formatoare
de os (osteoblaste) si de cartilaj (condroblaste)
Acest tesut de neoformatie duce la unirea
fragmentelor osoase cu un calus fibros, în
interiorul caruia se gasesc si insule de tesut
cartilaginos .
3. Faza calusului osos primitiv Catre a treia
saptamâna de evolutie, calusul fibros începe sa
se mineralizeze iar zonele cartilaginoase încep
sa sufere un proces de osificare encondrala,
astfel ca se ajunge la un calus osos primitiv cu
trabeculatie dezordonata. 4. Faza calusului
osos definitiv dureaza pâna la 2 3 luni
64
TRATAMENT

• Primul ajutor consta în principiu în masuri ce
  limiteaza durerea si previn aparitia unor leziuni
  ulterioare datorate mobilitatii excesive a
  fragmentelor. Imobilizarea membrului toracic, la
  torace cu o esarfa si a membrului pelvin
  fracturat la cel normal cu un bandaj, realizeaza
  diminuarea durerii si a mobilitatii focarului de
  fractura.
• Fracturile deschise trebuie acoperite cu cel mai
  curat material avut la dispozitie. Pacientul
  trebuie sa fie transportat de urgenta la un
  centru de traumatologie.
• În cazul fracturilor ce însotesc
  politraumatismele, o serie de masuri trebuie sa
  asigure supravietuirea victimei pâna la sosirea
  ei în centrul specializat
• Degajarea de la locul accidentului si
  restabilirea respiratiei
• Oprirea unei hemoragii
• Imobilizarea provizorie a fracturilor.
• Transportul urgent dar în bune conditii al
  acestor accidentati la centrul specializat de
  traumatologie este un factor foarte important
  pentru supravietuirea lor. În centrul specializat
  se efectueaza tratamentul propriu-zis al
  pacientului cu fractura, polifractura sau
  politraumatism. Pentru un fracturat sau un
  polifracturat trebuie stiut ca o fractura a unui
  os lung se poate însoti de o importanta pierdere
  de sânge.

• Scopul tratamentului propriu-zis al fracturii
  este de a realiza
• Reducerea fracturii, deci repunerea fragmentelor
  în pozitiile lor anatomice
• Imobilizarea - care realizeaza mentinerea
  fragmentelor în pozitie de reducere pîna la
  consolidare
• Restaurarea functiei.

65
Imobilizarea fracturii se poate face cu oricare
tip de atela speciala sau folosind atele
improvizate care cuprind si articulatiile.
66
(No Transcript)
67
(No Transcript)
68
TRATAMENT
Transportul bolnavilor se face în pozitie
sezânda pentru fracturile membrului superior sau
pe targa pentru fracturile coloanei sau membrului
inferior. Pentru tratamentul fracturilor se
poate opta pentru tratamentul conservator
(ortopedic) sau pentru tratamentul chirurgical.

69
TRATAMENT
70
TRATAMENT

1. Leziunile membrelor trebuie tratate integral si
   radical în urgenta.
2. În teren se executa un diagnostic sumar care
   conduce la inventarierea leziunilor membrelor si
   ulterior la imobilizarea lor temporara cu atele
   gonflabile. Examenul trebuie sa includa si un
   examen al vascularizatiei membrului (puls în aval
   de leziune) si a functionalitatii sistemului
   nervos (sensibilitate, motricitate).
3. În cazul unor fracturi si plagi deschise cu
   sângerari importante se face hemostaza de urgenta
   la nevoie cu garou si se aplica pansament steril,
   eventual compresiv. Serul antitetanic si
   antibioterapia de protectie sunt obligatorii.

4) Importanta hematoamelor satelite fracturilor
si a impactului lor asupra volemiei nu trebuie
neglijate mai ale în fracturile segmentelor
proximale ale membrelor. 5) În spital, în camera
de stabilizare se face bilantul lezional complect
prin executarea unor radiografii la toate
nivelele indiferent de sediile lezionale
descoperite clinic. În caz de supozitie a unei
leziuni vasculare se face arteriografie.
6) Leziunile osoase sunt integral tratate conform
indicatiilor de specialitate. Deasemeni se
trateaza si leziunile vasculare si nervoase. 7)
Marile hematoame sunt evacuate odata cu
tratamentul chirurgical aplicat leziunilor osoase.
71
Tratamentul conservator (nechirurgical,
ortopedic) permite optarea pentru metoda
ortopedica pura sau metoda extensiei continue.
Metodele sunt alese functie de caracteristicile
fracturilor. Metoda extensiei continue se
foloseste în fracturile instabile, cu ajutorul
unui sistem special, iar reducerea se va obtine
în timp.
Tratamentul chirurgical are ca scop
restabilirea continuitatii osului care a fost
fracturat,pe care il va fixa cu ajutorul unor
implante metalice.

• Este indicat tratamentul chirurgical în
  cazul fracturilor ireductibile, intraarticulare,
  celor asociate cu leziuni vasculare, celor ce
  apar pe os bolnav.

72
ENTORSA
Forma minora a traumatismelor articulare, în
care nu se pierde contactul permanent între
suprafetele articulare si consta din întinderea
sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale
unei articulatii. Cele mai frecvente entorse se
produc la articulatiile gleznelor si a
genunchilor. Simptome durere, umflarea regiunii,
miscarile dureroase în articulatie, dar mersul
este posibil.
Entorsa gleznei apare atunci când ligamentele care
asigura legatura între oasele piciorului si cele
ale gambei sunt rasucite. Desi frecvente,
entorsele gleznei nu sunt întotdeauna leziuni
minore. Aproximativ 25 din cei care fac o
entorsa de glezna vor prezenta pe termen lung
durere în articulatie si o oarecare sensibilitate.
73
ENTORSA
O leziune prin inversiune, cea mai frecventa
cauza de entorsa de glezna, apare atunci când
glezna este rotata în exterior si talpa
piciorului este adusa în interior.  Rezulta
astfel întinderea sau ruperea ligamentelor dintre
talus si peroneu. Este cel mai frecvent mecanism
prin care se produc entorsele de glezna.
Într-o leziune prin eversiune, glezna se roteste
în interior si talpa piciorului spre exterior,
lezând ligamentele din partea interna  a
articulatiei. Leziunile ligamentelor variaza de
la simple întinderi pâna la rupturi partiale sau
complete.

• Se va face o stadializare a leziunii de catre
  medicul specialist
• gradul I reprezinta întinderea ligamentelor,
  prezentând o usoara sensibilitate, edem  si
  rigiditate. Apare durere la mers.

74
ENTORSA

• gradul II reprezinta o leziune partiala a
  ligamentelor  cu durere, edem si echimoza 
  moderate. Zonele lezate sunt sensibile la palpare
  si exista durere în timpul mersului.

• gradul III reprezinta ruperea completa a
  ligamentului afectat însotita de edem si echimoza
  severe. De cele mai multe ori mersul este
  imposibil, existând o durere puternica, desi
  durerea initiala poate sa scada imediat în
  intesitate.

75
ENTORSA
De obicei durerea este resimtita imediat pe
partea pe care s-a produs entorsa. De cele mai
multe ori glezna începe sa se umfle imediat si
poate de asemenea sa apara echimoza. Zona
afectata este de obicei sensibila la
palpare.  Într-o entorsa usoara, edemul se
amelioreaza în câteva zile. Severitatea
simptomelor depinde de gradul de lezare al
ligametului afectat. În entorsele mai severe
apare incapacitatea de a merge si instabilitate
de glezna. La început apare, de cele mai multe
ori, o durere extrema care se amelioreaza în
interval de o ora.
Daca o entorsa nu se vindeca in mod
corespunzator, articulatia gleznei va deveni
predispusa catre o noua leziune.  Unele persoana
acuza durere si edem care persista.
76
(No Transcript)
77
ENTORSA
Triada nefasta ODonoghue  ruptura ligamentului
colateral intern, ligamentul încrucisat anterior
si leziunea meniscului intern.
78
ENTORSA

• Tratamentul entorsei de glezna se face în felul
  urmator
• fasa elastica în entorsele de gradul I si aparat
  gipsat 14-21 zile în entorsele de gradul II si
  III

• pozitie procliva (piciorul trebuie tinut sus, în
  pat pe o perna)

• gheata în primele 24-72 de ore sau pâna când
  dispare edemul (se aplica pachete de gheata timp
  de 20-30 de minute de 3-4 ori pe zi).

79
LUXATIA
Este leziunea care consta din pierderea
contactului normal dintre suprafetele articulare
ale oaselor care formeaza o articulatie
(deplasarea capetelor osoase ale unei
articulatii). Dupa modul de producere luxatiile
pot fi complete sau incomplete.
Deformarea regiunii este bine pusa în evidenta.
Durere vie care mai scade din intensitate în
repaus, dar se accentueaza la cea mai mica
miscare.
Primul ajutor consta din imobilizarea provizorie
a membrului afectat fara a tenta reducerea
luxatiei, accidentatul se transporta la spital.
80
LUXATIA
Disjunctia sternoclaviculara este o
afectiune rara si este considerata relativ
benigna, totusi disjunctia posterioara severa
reprezinta o urgenta medicala. Mecanism. Forta
directa sau indirecta aplicata umarului, o
lovitura puternica pe fata antero-mediala a
claviculei (accident rutier, sportivi). Incidenta
. Luxatia glenohumerala are un procent de 85,
disjunctia acromioclaviculara 12, iar disjunctia
sternoclaviculara doar 3. Frecventa dislocarii
anterioare este de trei ori mai mare fata de cea
posterioara. Patologie asociata. Compresie pe
trahee, pneumotorax, compresie sau ruptura a
marilor vase (artera pulmonara, vena
brahiocefalica), ruptura sau perforatie
esofagiana. În cazul traumelor puternice poate
aparea în asociere  cu fractura de clavicula sau
dislocare scapulo-toracica.
Majoritatea disjunctiilor sternoclaviculare pot
sa fie tratate cu succes ortopedic. În
tratamentul conservator intra subluxatiile si
disjunctiile acute si cronice anterioare.
Disjunctia acuta sau cronica posterioara,
ireductibila, are indicatie de tratament
chirurgical.
81
LUXATIA

• Clasificarea se bazeaza pe directia dislocarii
  si exista doua variante
• Subluxatie sau luxatie anterioara (cea mai
  comuna). Capatul medial al claviculei este
  deplasat anterior sau anterosuperior fata de
  marginea anterioara a sternului.
• Dislocare posterioara (nu foarte des întâlnita).
  Capul medial al claviculei este deplasat
  posterior sau postero-superior fata de marginea
  anterioara a sternului.

La examenul clinic se observa durere, deformare
locala, limitarea mobilitatii. Totusi
diagnosticul este pus pe baza examenului
imagistic. La examenul radiologic de multe ori nu
este suficient o singura incidenta
(anteroposterioara), astfel s-au cautat câteva
incidente menite sa scoata în evidenta imagistic
disjunctia, cum ar fi Heining, Hobbs (pacientul
sta în coate pe masa radiologica, cu capul
sprijinit în palme), serendipity. Daca
suspiciunea se pastreaza si dupa examenul
radiologic, un examen CT este recomandat.
82
LUXATIA
83
LUXATIA
Luxatia cotului este foarte frecventa, în
special în rândul tinerilor care efectueaza sport
(pe locul 2 dupa luxatiile de umar). Copiii pot
suferi acest traumatism, cunoscut sub numele de
nursemaids elbow în cazul în care sunt
ridicati sau rasuciti la nivelul antebratelor.
Luxatiile sunt clasificate în functie de pozitia
ulnei în raport cu humerusul dupa traumatism
luxatiile postero-laterale sunt cele mai
frecvente (80). În proportie de 30-40 se
asociaza cu fracturi. Cel mai complex scenariu
este reprezentat de triada nefasta ce presupune
luxatie a cotului cu fractura a procesului
coronoid al ulnei, fractura a capului radial si
ruperea ligamentului colateral extern /-
ligamentul colateral intern.
Mecanism de producere este, adesea, datorita
unei caderi pe mâna deschisa. Întâi este afectata
partea laterala (ligamentul colateral extern) si
apoi medial (ligamentul colateral intern), ambele
ligamente având rol important în stabilitatea
articulatiei cotului.
Pacientul prezinta de obicei durere severa,
cotul flectat, umflarea ?i deformarea
articulatiei. Sunt necesare radiografii ale
cotului pentru a confirma luxatia ?i a exclude
fracturi asociate.
84
LUXATIA

• Tratament Reducerea prompta este esen?iala.
  Acest lucru se face de obicei sub sedare IV ?i cu
  analgezie adecvata.
• Non-operativ
• reducerea ?i imobilizare la 90 timp de 7-10
  zile, kinetoterapie precoce în cazulluxa?iilor
  acute stabile simple
• reducerea si imobilizarea în orteza mobila la 90
  timp de 2-3 saptamâni în cazul luxa?iilor de
  cot acute, simple, dar instabile în extensie dupa
  reducere.

• Chirugical
• Reducere deschisa si fixare interna (coronoida,
  cap radial, olecraniana) pentru luxa?iile acute
  de cot, complexe sau când reducerea este blocata
  de tesuturi moi restante sau fragmente osoase.
• Reducere deschisa, eliberarea capsulei ?i fixarea
  unei orteze articulate, mobile este indicata în
  cazul luxatiilor cronice.

85
LUXATIA
Luxa?ia de genunchi este o leziune relativ rara,
dar poate fi asociata cu leziuni vasculare grave
?i adesea apare în context de politrauma. Uneori
se poate reduce spontan, ceea ce face
diagnosticul dificil. Aceasta leziune indica
întreruperea completa a ligamentului încruci?at,
ligamentelor colaterale ?i a altor ?esuturi moi
ale genunchiului. De obicei, pacientul se
prezinta cu o diformitate a genunchiului, edem ?i
impoten?a func?ionala, dar pâna la 50 din
luxatii sunt reduse pâna în momentul sosirii la
spital. Pot exista fracturi asociate, de
asemenea, pot aparea leziuni neuro-vasculare
(puls absent prin lezarea arterei poplitee sau
parestezii la nivelul membrului inferior ).
86
LUXATIA
Simptome Pacientul se prezinta cu durere,
tumefiere, crepitus ?i dificultate în extinderea
(îndreptarea) genunchiului. În cazul fracturilor
transversale ?i cu deplasare pacientul nu poate
sa ridice piciorul în aer ( fiindca miscarea nu
se mai transmite deaorece rotula actioneaza ca o
pârghie pentru muschiul cvadriceps), hemartroza
(acumulare de sange în articulatia genunchiului).
Tratament Reducere sub sedare intravenoasa ?i
analgezice, reducerea se realizeaza prin
trac?iune ?i corectarea deformari. Se verifica
status-ul neuro-vascular dupa reducere. O atela
femuro-podala trebuie aplicata imediat dupa
reducere, iar pacientul va fi internat pentru
monitorizare neuro-vasculara.
87
LUXATIA
88
LUXATIA
Luxatia gleznei poate aparea la copii, adulti
sau vârstnici si este  influentata de factori
precum calitatea slaba a ligamentelor,
supraponderabilitatea, carenta nutritionala,
muschi atrofiati, recidive de entorse, însa cauza
principala ramâne stresul mecanic excesiv.
La sportivi, luxatia de glezna apare des în
timpul jocurilor, atunci când sportivul
aterizeaza gresit de la înaltime sau când
primeste o lovitura puternica directa de la
adversar. În sporturile care implica sarituri,
dezechilibru în aer si contact dur cum ar fi
fotbal, handbal, hockey, baschet, rugby, volei,
luxatia de glezna este o afectiune probabila.
Luxatia de glezna tibio-astragaliana se produce
datorita unei rasuciri violente care îmbina
rotatia cu abductia sau extensia, astfel încât
tibia se departeaza de talus (astragal).
În majoritatea luxatiilor tibio-astragaliene
apare fracturarea maleolei sau marginilor pilonulu
i tibial.
89
LUXATIA
90
LUXATIA
Luxatia subtalara sau peritalara, leziune ce
poate fi produsa prin inversie sau eversie, este
o luxatie simultana a articulatiei talocalcaneana
si talonaviculara.

• Tratamentul luxatiei de glezna se aplica diferit
  în functie de severitate si leziuni asociate,
  timpul de vindecare variind corespunzator
  acestora. În cazuri de luxatii minore,
  recuperarea poate dura câteva saptamâni, perioada
  crescând corespunzator cu gravitatea.
• În mod obisnuit, metoda imediata de tratament a
  luxatiei de glezna consta în reducerea oaselor în
  pozitia normala si imobilizarea gleznei în orteza
  sau ghips. Câteodata însa, datorita gravitatii si
  a leziunilor asociate, acest lucru nu este
  posibil, în asemenea cazuri trecându-se la
  tratament chirurgical.
• Luxatiile de glezna netratate sau tratate
  necorespunzator fac ca accidentul sa recidiveze,
  ligamentele sa devina laxe, cartilajul sa se
  deterioreze, oasele sa prezinte necroza, situatii
  ce duc la simptome de instabilitate si durere,
  respectiv la boli artrozice.

91
VA MULTUMESC!