ENTORSE, LUXATII, FRACTURI

1
TRAUMATISMELEMEMBRELOR
SAJ BRAILA DR.IUGA VIORICA Medic Primar
Medicina Generala Medic Specialist Medicina de
Urgen?a Asistent medical NEGOTEI ELENA
2
OASELE CORPULUI UMAN
3
POLITRAUMATISME Definitie acele
accidente în care victima prezinta leziuni
traumatice în cel putin doua regiuni topografice
ale corpului (cap, torace, abdomen si membre),
iar una dintre leziuni prezinta risc vital,
prezent sau potential.
Cauzele cele mai frecvente ale politraumatismelor

1. Accidente rutiere cu vehicule impact frontal,
   din spate, lateral, rostogolire, decelerare.
2. Accidente rutiere cu motocicleta
3. Accidente rutiere cu pietoni adul?i si copii
4. Caderi de la înal?ime aterizare pe cap,
   trunchi, sezut sau în picioare.
5. Accidente sportive
6. Leziuni de blast (explozie)

• leziuni primare unda de soc vizeaza organele
  care con?in gaze
• leziuni secundare victima se loveste de alte
  obiecte sau sufera arsuri
• leziuni ter?iare victima este proiectata de
  suflul exploziei

7) Împuscare.
4
POLITRAUMATISME
5
FRACTURILE
Fracturile sunt leziuni ce apar în urma
actiunii unui traumatism puternic asupra osului,
constând în întreruperea continuitatii acestuia.
Exista un triunghi epidemiologic format de
agentul traumatic, mediul înconjurator în
momentul traumei si victima.
În functie de modul de actiune a agentului
vulnerant, de intensitatea lui fracturile pot fi
de mai multe feluri

• fracturi închise - tegumentele în jurul focarului
  de fractura sunt intacte
• fracturi deschise - focarul de fractura comunica
  cu exteriorul printr-o plaga
• fracturi directe - în care agentul traumatizant
  actioneaza chiar la locul de producere a
  fracturii si este de obicei transversa sau
  cominutiva si de multe ori este deschisa
• fracturi indirecte - traiectul de fractura apare
  la distanta de la locul de actiune al agentului
  vulnerant. Este oblica, spiroida etc. Se produc
  prin flexie, extensie fortata (cu smulgeri
  epifizare), compresiune (ex fracturi epifizare,
  de calcaneu) sau torsiune.

De asemenea, traiectul fracturii poate
avea aspecte foarte variate, dupa mecanismul de
producere fracturi spiroide, fracturi cu
înfundare, deplasate. Pot fi fracturi
complete, interesând întreaga circumferinta a
osului sau incomplete (partiale). La batrâni
sau la persoane cu diverse afectiuni osoase pot
apare fracturi în urma unor traumatisme minore,
sau chiar la efectuarea unui pas gresit.
6
SEDIUL FRACTURII
Unui os lung i se disting diafiza, doua
metafize si doua regiuni epifizare între
metafiza si epifiza, la copil exista placile de
crestere.

• epifizar  mai frecvente la copii si însotite de
  decolare la nivelul cartilajului de crestere
  fracturile epifizare au uneori traiectul situat
  articular, în acest caz se numesc fracturi
  intraarticulare
• metafizar mai frecvente la batrâni (ex 
  fractura de col chirurgical humeral, fractura
  Pouteau-Colles), dar si la tineri în fracturile
  supracondiliene femurale
• diafizar fractura diafizara are o suprafata
  redusa de contact
• articular cu traiect ce deplaseaza suprafetele
  articulare. Evolueaza ulterior spre artroza
  posttraumatica precoce.
• fracturi în lemn verde si fracturi tasare cu
  angulare, intraspongioase la copil.
•  

Frecventa. Se apreciaza ca fracturile reprezinta
10 din totalul traumatismelor si sunt de 10 ori
mai frecvente decât luxatiile. Aceasta frecventa
creste în mod deosebit în cazuri de catastrofe,
accidente de circulatie. Vârsta
frecventa cea mai mare se situeaza între 2040 de
ani.
La copii frecventa lor este mai mica, daca sunt
raportate la numarul mare de traumatisme pe care
acestia le sufera. Aceasta se explica prin
elasticitatea mai mare a oaselor, prin greutatea
mai mica a corpului si prin masa musculara mai
redusa. În schimb decolarea epifizara este mai
obisnuita.
7
FRACTURI COMPLETE
8
FRACTURI COMPLETE
Deplasarea fragmentelor este variabila, uneori
minora, alteori este complexa. Aceasta
deplasare se poate face

• prin translatie, când unul din fragmente este
  deplasat înainte, înapoi, intern sau extern fata
  de celalalt fragment
• prin ascensiunea unui fragment în lungul
  celuilalt, producând încalecarea lor
• prin rotatie, când un fragment se roteste în
  jurul axului sau longitudinal, în vreme ce
  celalalt ramâne imobil, sau ambele fragmente se
  rotesc unul fata de celalalt în aceste cazuri
  exista decalajul fragmentelor
• prin unghiularea unui fragment fata de celalalt.

Deplasari combinate Translatie-Angulatie
9
Semne de probabilitate

• Durerea si sensibilitatea dureroasa sunt maxime
  la locul fracturii, cu ocazia miscarii sau
  palparii portiunii ranite trebuie avut în vedere
  faptul ca si o simpla contuzie musculara poate
  provoca durere.
• Echimoza apare mai târziu si uneori la distanta
  de locul fracturii si indica difuzarea sângelui
  din focarul de fractura în straturile pielii.
  Acest semn poate aparea si dupa o contuzie
  simpla.
• Deformarea regiunii traumatizate este un semn de
  fractura, dar si hematomul si luxatia pot deforma
  zona afectata.
• Impotenta functionala, pierderea functiunii sau
  imposibilitatea efectuarii miscarii partii ranite
  este întotdeauna prezenta ca urmare a durerii si
  deformarii (uneori lipsa miscarii nu este decât
  un act de aparare împotriva durerii).
• Scurtarea membrului fracturat (prin deplasarea pe
  verticala a fragmentelor osoase) poate fi un semn
  pretios, dar el poate aparea si în luxatie.

10
Semne de certitudine (semne sigure)

• Mobilitate anormala în focar
• Întreruperea evidenta ( la inspectie sau palpare
  ) a continuitatii osoase
• Netransmiterea miscarilor distal de focarul de
  fractura
• Crepitatii osoase.

• Fracturile se pot însoti de o serie de
  complicatii
• transformarea unei fracturi închise într-o
  fractura deschisa
• lezarea vaselor sau a nervilor aflate în
  vecinatate
• infectia focarului de fractura.

Leziune primara
Leziune secundara
Arteriografie în fractura diafizei femurale
11
FRACTURA HUMERUSULUI
În majoritatea cazurilor de fractura ale
extremitatii proximale ale humerusului pacientul
acuza o durere vie la nivelul umarului si
impotenta functionala a membrului superior
respectiv, în urma unei caderi cu sprijin pe
palma sau cot. El prezinta o atitudine
caracteristica de umilinta, umarul cazut
antero-inferior, bratul lipit de corp, cotul în
flexie si antebratul mentinut cu mâna sanatoasa.
Fractura supracondiliana
La inspectie se observa deformarea
regiunii sub forma loviturii de topor,
accentuându-se cu abductia. În comparatie cu
luxatia scapulo-humerala, deformarea este mai jos
situata. Semnul Berger (abductia elastica) este
negativ, în luxatia scapulo-humerala acest semn
este pozitiv. Miscarile cotului nu se transmit
capului humeral. Se pot simti crepitatii osoase.
Axul bratului prelungit în sus este
intern fata de procesul coracoid. La masurare,
distanta dintre acromion si epicondil este mai
mica decât la partea sanatoasa (scurtarea
bratului). Dupa 24-48 de ore deformarea este
mascata de edem.
12
FRACTURA HUMERUSULUI
Tratamentul ortopedic este indicat în cazul
fracturilor fara sau cu minima deplasare a
fragmentelor de fractura, consta în aplicarea
unui bandaj toraco-brahial (Velpeau, Desault,
triungiular) pentru 1-2 saptamâni, cu miscari
active ale mânii pentru evitarea aparitiei
edemului. Mobilizarea membrului superior este
permisa atunci când miscarile nu mai sunt
dureroase si bratul functioneaza ca o unitate.
Se verifica radiologic daca mobilizarea nu a
produs deplasarea .
La imobilizarea fracturii drept atela putem
folosi chiar toracele de care se fixeaza
segmentul fracturat cu ajutorul unei esarfe.
13
FRACTURA ANTEBRATULUI
Fracturile de antebrat pot implica fie radiusul,
fie cubitusul sau ambele oase si pot include si
articulatia cotului sau încheietura mâinii
(pumnului). Fractura capatului distal (inferior)
al radiusului (numita fractura lui Colles)
deformeaza încheietura mâinii ca o furculita
rasturnata. Acest tip de fractura este mai
frecventa si se produce ca urmare a sprijinirii
pe mâna în momentul unei caderi, alunecari etc.
FRACTURA POUTEAU-COLLES
Fracturile antebratului se produc mai frecvent
prin traumatism direct.
14
FRACTURA ANTEBRATULUI
Ambele oase se fractureaza atunci când forta
impactului trece prin ele. Fracturile pot fi la
diferite niveluri. Într-un procent mare se produc
 printr-o lovitura directa puternica, prin forte
de îndoire care apar în urma unui traumatism prin
cadere sau prin forte de rasucire când
antebratul este rotat la maxim intern sau extern.
Clinic antebratul este deformat cu angulatie
posterioara. Subiectul acuza dureri în punct fix
si impotenta functionala totala, iar obiectiv se
percep crepitatii, impotenta functionala totala
si mobilitate anormala în 1/3 a antebratului.
Examenul radiologic de fata si de profil este
indispensabil pentru a stabili cu exactitate
diagnosticul, sediul fracturilor, traiectul de
fractura si deplasarea fragmentului.
15
FRACTURA MÂINII

• Fracturile falangelor - cele mai obisnuite sunt
  ale falangei proximale si mijlocii. Capul
  proximal al fracturii falangei proximale deviaza
  dorsal (tras de extensori), iar al falangei
  mijlocii poate devia dorsal sau volal în functie
  de sediul fracturii , în raport cu insertia
  flexorului superficial al degetelor.

• Fracturile care intereseaza articulatiile
  interfalangiene interesarea capetelor articulare
  ale interfalangienelor cu lezarea consecutiva a
  capsulei articulare duce în marea majoritate a
  cazurilor la redoare articulara.
• Fractura poilicelui cunoscuta ca fractura
  Bennett, este o fractura a metacarpului -
  capatul distal - cu dizlocare carpometacarpiana.
• Fractura scafoidului este cea mai frecventa
  fractura a oaselor carpului .

Evolutia fracturilor simple este favorabila si
vindecarea se produce în 4-5 saptamâni, atunci
când tratamentul este corect. În fractura
complicata, neglijata sau incorect tratata,
evolutia este dificila, uneori defavorabila,
impune un tratament îndelungat, prognosticul
fiind rezervat. Beneficiind de tratament
ortopedic, chirurgical si medicamentos de
urgenta, fracturile cunosc în general o evolutie
favorabila, în cazul în care fragmentele osoase
îsi restabilesc continuitatea, ligamentele,
tesuturile conjunctive cutanate, îsi refac
integritatea anatomica si îsi reiau functiile.
16
FRACTURA MÂINII
Fractura-luxatie baza MC police (Bennett)
17
FRACTURA DE FEMUR
Femurul poate fi rupt ?n orice loc pe lungimea
sa. Fracturile capatului superior al femurului
(gâtul, colul femurului) sunt calificate ca
fracturi de ?old ?i apar, cel mai frecvent, la
persoanele mai vârstnice.
Fracturile femurului se produc prin traumatism
direct sau indirect. Fracturile pe lungimea
femurului (diafizei) sunt usor de diagnosticat
din cauza scurtarii coapsei, deformarii marcate
si a durerii intense. Asemenea fracturi sunt
cauzate de o forta mare.
18
FRACTURA DE FEMUR
19
FRACTURA DE TIBIE/PERONEU
Fracturile de gamba sunt înregistrate mai
frecvent la persoanele de sex masculin în
comparatie cu persoanele de sex feminin si
copiii. La persoanele vârstnice, fracturile de
gamba se produc ca urmare a unor traumatisme
minore comparativ cu persoanele mai tinere, ca
urmare a demineralizarii osoase specifice
procesului de îmbatrânire.

• mecanism direct - fracturi transversale /
  cominutive - frecvent deschise

• mecanism indirect inflexiune fracturi oblice
  / transversale
• torsiune
  fracturi spiroide.

Imobilizarea provizorie a membrului este
precedata de degajarea membrelor si dezbracarea
acestora prin scaridicarea elementelor
vestimentare care le acopera. Hainele se vor
sectiona la încheieturi. Tratamentul definitiv
aplicat în functie de tipul fracturii cuprinde
tratamentul ortopedic, interventii de
osteosinteza sau aplicarea unui fixator extern.
?ansele unei evolu?ii fara complica?ii a
fracturii deschise ale oaselor gambei cresc pe
masura ce tratamentul este efectuat corect în
toate etapele, începând cu acordarea primului
ajutor la locul accidentului, continuând cu
perioada transportului ?i în special dupa
internarea în spital. Spitalul ideal pentru
tratamentul acestor pacien?i este acela care are
dotari tehnice moderne ?i echipa
multidisciplinara cu experien?a. Aceasta va
colabora ?i va reevalua pacientul periodic, în
vederea alegerii metodelor terapeutice ideale
pentru fiecare moment al evolu?iei.
20
FRACTURA DE TIBIE/PERONEU
21
FRACTURA GLEZNEI
Articulatia gleznei este alcatuita din epifiza
distala a tibiei, epifiza distala a peroneului
(maleola peroniera) si talus. Stabilitatea
gleznei se datoreaza atât conformatiei osoase cât
si structurilor ligamentare ce formeaza capsula
articulara.
Fracturile gleznei pot fi clasificate prin
descrierea leziunii si anume prin localizarea
liniei de fractura la nivelul maleolei peroniere,
maleolei tibiale sau maleolei posterioare. În
cazul interesarii a mai mult de o maleola,
acestea se numesc bimaleolare sau trimaleolare.
Clasificarea Weber împarte fracturile gleznei în
functie de localizarea liniei de fractura a
peroneului.
Clasificarea Lauge-Hansen împarte fracturile
gleznei în functie de mecanismul de producere.
22
FRACTURA GLEZNEI
23
VINDECAREA FRACTURII
Fractura evolueaza catre sudura extremitatilor
fracturate printr-o formatie denumita calus.
1. Faza hemoragica si hiperemica (faza
psoudoinflamatorie) revarsatul sanguin,
hematomul post fracturar, se retrage 2. Faza
calusului fibros Celulele conjunctive
nediferentiate care au invadat hematomul se
multiplica si se transforma în celule formatoare
de os (osteoblaste) si de cartilaj (condroblaste)
Acest tesut de neoformatie duce la unirea
fragmentelor osoase cu un calus fibros, în
interiorul caruia se gasesc si insule de tesut
cartilaginos .
3. Faza calusului osos primitiv Catre a treia
saptamâna de evolutie, calusul fibros începe sa
se mineralizeze iar zonele cartilaginoase încep
sa sufere un proces de osificare encondrala,
astfel ca se ajunge la un calus osos primitiv cu
trabeculatie dezordonata. 4. Faza calusului
osos definitiv dureaza pâna la 2 3 luni
24
Tratamentul conservator (nechirurgical,
ortopedic) permite optarea pentru metoda
ortopedica pura sau metoda extensiei continue.
Metodele sunt alese functie de caracteristicile
fracturilor. Metoda extensiei continue se
foloseste în fracturile instabile, cu ajutorul
unui sistem special, iar reducerea se va obtine
în timp.
Tratamentul chirurgical are ca scop
restabilirea continuitatii osului care a fost
fracturat,pe care il va fixa cu ajutorul unor
implante metalice.
Este indicat tratamentul chirurgical în cazul
fracturilor ireductibile, intraarticulare, celor
asociate cu leziuni vasculare, celor ce apar pe
os bolnav.
25
Imobilizarea fracturii se poate face cu oricare
tip de atela speciala sau folosind atele
improvizate care cuprind si articulatiile.
26
(No Transcript)
27
(No Transcript)
28
ENTORSA
O leziune prin inversiune, cea mai frecventa
cauza de entorsa de glezna, apare atunci când
glezna este rotata în exterior si talpa
piciorului este adusa în interior.  Rezulta
astfel întinderea sau ruperea ligamentelor dintre
talus si peroneu. Este cel mai frecvent mecanism
prin care se produc entorsele de glezna.
Într-o leziune prin eversiune, glezna se roteste
în interior si talpa piciorului spre exterior,
lezând ligamentele din partea interna  a
articulatiei. Leziunile ligamentelor variaza de
la simple întinderi pâna la rupturi partiale sau
complete.

• Se va face o stadializare a leziunii de catre
  medicul specialist
• gradul I reprezinta întinderea ligamentelor,
  prezentând o usoara sensibilitate, edem  si
  rigiditate. Apare durere la mers.

29
ENTORSA

• gradul II reprezinta o leziune partiala a
  ligamentelor  cu durere, edem si echimoza 
  moderate. Zonele lezate sunt sensibile la palpare
  si exista durere în timpul mersului.

• gradul III reprezinta ruperea completa a
  ligamentului afectat însotita de edem si echimoza
  severe. De cele mai multe ori mersul este
  imposibil, existând o durere puternica, desi
  durerea initiala poate sa scada imediat în
  intesitate.

30
LUXATIA
Este leziunea care consta din
pierderea contactului normal dintre suprafetele
articulare ale oaselor care formeaza o
articulatie (deplasarea capetelor osoase ale unei
articulatii). Dupa modul de producere luxatiile
pot fi complete sau incomplete.
Deformarea regiunii este bine pusa în evidenta.
Durere vie care mai scade din intensitate în
repaus, dar se accentueaza la cea mai mica
miscare.
Primul ajutor consta din imobilizarea provizorie
a membrului afectat fara a tenta reducerea
luxatiei, accidentatul se transporta la spital.
31
LUXATIA
32
LUXATIA
Luxatia cotului este foarte frecventa, în
special în rândul tinerilor care efectueaza sport
(pe locul 2 dupa luxatiile de umar). Copiii pot
suferi acest traumatism, cunoscut sub numele de
nursemaids elbow în cazul în care sunt
ridicati sau rasuciti la nivelul antebratelor.
Luxatiile sunt clasificate în functie de
pozitia ulnei în raport cu humerusul dupa
traumatism luxatiile postero-laterale sunt cele
mai frecvente (80). În proportie de 30-40 se
asociaza cu fracturi. Cel mai complex
scenariu este reprezentat de triada nefasta ce
presupune luxatie a cotului cu fractura a
procesului coronoid al ulnei, fractura a capului
radial si ruperea ligamentului colateral extern
/- ligamentul colateral intern.
Mecanism de producere este, adesea, datorita
unei caderi pe mâna deschisa. Întâi este afectata
partea laterala (ligamentul colateral extern) si
apoi medial (ligamentul colateral intern), ambele
ligamente având rol important în stabilitatea
articulatiei cotului.
Pacientul prezinta de obicei durere severa,
cotul flectat, umflarea ?i deformarea
articulatiei. Sunt necesare radiografii ale
cotului pentru a confirma luxatia ?i a exclude
fracturi asociate.
33
LUXATIA

• Tratament Reducerea prompta este esen?iala.
  Acest lucru se face de obicei sub sedare IV ?i cu
  analgezie adecvata.
• Non-operativ
• reducerea ?i imobilizare la 90 timp de 7-10
  zile, kinetoterapie precoce în cazulluxa?iilor
  acute stabile simple
• reducerea si imobilizarea în orteza mobila la 90
  timp de 2-3 saptamâni în cazul luxa?iilor de
  cot acute, simple, dar instabile în extensie dupa
  reducere.

• Chirugical
• Reducere deschisa si fixare interna (coronoida,
  cap radial, olecraniana) pentru luxa?iile acute
  de cot, complexe sau când reducerea este blocata
  de tesuturi moi restante sau fragmente osoase.
• Reducere deschisa, eliberarea capsulei ?i fixarea
  unei orteze articulate, mobile este indicata în
  cazul luxatiilor cronice.

34
LUXATIA
Luxatia subtalara sau peritalara, leziune ce
poate fi produsa prin inversie sau eversie, este
o luxatie simultana a articulatiei talocalcaneana
si talonaviculara.

• Tratamentul luxatiei de glezna se aplica diferit
  în functie de severitate si leziuni asociate,
  timpul de vindecare variind corespunzator
  acestora. În cazuri de luxatii minore,
  recuperarea poate dura câteva saptamâni, perioada
  crescând corespunzator cu gravitatea.
• În mod obisnuit, metoda imediata de tratament a
  luxatiei de glezna consta în reducerea oaselor în
  pozitia normala si imobilizarea gleznei în orteza
  sau ghips. Câteodata însa, datorita gravitatii si
  a leziunilor asociate, acest lucru nu este
  posibil, în asemenea cazuri trecându-se la
  tratament chirurgical.
• Luxatiile de glezna netratate sau tratate
  necorespunzator fac ca accidentul sa recidiveze,
  ligamentele sa devina laxe, cartilajul sa se
  deterioreze, oasele sa prezinte necroza, situatii
  ce duc la simptome de instabilitate si durere,
  respectiv la boli artrozice.

35
VA MULTUMESC!