Genul Vibrio

1
Genul Vibrio
2

• Familia Vibrionaceae cuprinde
• genul Vibrio,
• genurile Aeromonas si Plesiomonas, mai rar
  întâlnite în patologia umana.
• bgn, de forma încurbata, mobili, aerobi si
  facultativ anaerobi, nesporulati,
  oxidazo-pozitivi, care fermenteaza glucoza de
  obicei fara producere de gaz si reduc nitratii la
  nitriti (exceptie V. metschikovii).

3
Semnificatie clinica

• Genul cuprinde mai multe specii cu patogenitate
  variabila pentru om.
• Epidemiile de holera produse de V.holerae au o
  importanta istorica deosebita, holera fiind
  astazi o boala prezenta în diverse regiuni ale
  globului sub forma endemica.
• Alte specii de Vibrio produc infectii
  extraintestinale, de la infectii ale pielii, pâna
  la septicemii foarte grave.

4
Principalele specii patogene ale genului Vibrio
si importanta lor medicala
Specie Afectiuni
V. cholerae serogrup O1 si O139 Epidemii si pandemii de holera
V. cholerae serogrup non-O1/non-O139 Afectiuni de tip holeriform, infectii ale plagilor si bacteriemii
V.parahaemolyticus Gastroenterite si infectii extraintestinale
V.mimicus, V.vulnificus, V.damsela , V.hollisae, V.alginolyticus, V. metschnikovii, V.fluvialis Infectii ale tesuturilor moi, plagi, gastroenterite, infectii otice, bacteriemie
5
  Vibrio cholerae
6
Vibrio cholerae
7
Habitat,morfologie, caractere generale.

• a fost izolat din materiile fecale ale bolnavilor
  si purtatorilor sanatosi. supravietuieste timp
  îndelungat în apele poluate si pe obiectele
  contaminate.
• bgn foarte mobil, cu aspect caracteristic de
  virgula, fapt datorat unui flagel polar. Creste
  pe medii de cultura selective, suplimentate cu
  saruri biliare.
• poseda LPS -O care confera specificitate
  serologica de grup.
• Se cunosc cel putin 139 grupe O.
• Grupele O1 si O139 sunt asociate holerei
  epidemice,
• iar grupele non O1/non O139 sunt responsabile de
  afectiuni holeriforme neepidemice.
• Serogrupul O1 se subâmparte
• în 3 subtipuri (Ogawa, Inaba si Hikoshima)
• doua biotipuri (clasic si El Tor).
• La nivelul flagelului polar se gaseste antigenul
  H ce induce aparitia de anticorpi care însa nu au
  rol protector.

8
Factori de virulenta

• secreta factori enzimatici care le permit accesul
  la celulele enterale, în ciuda stratului de mucus
  existent la acest nivel
• cel mai important factor de patogenitate este
  reprezentat de enterotoxina vibrionului holeric.
• Enterotoxina este de natura proteica, formata din
  doua subunitati A si B. Cele 5 molecule ale
  subunitatii B se fixeaza pe gangliozidul de pe
  suprafata enterocitelor.
• Doar subunitatea A penetreaza în celula, activând
  la acest nivel adenilatciclaza celulara.
  Cresterea secretiei de AMP ciclic intracelular va
  determina o excretie exagerata de ioni de Cl. Apa
  si electolitii (Na si K) sunt astfel antrenati în
  lumenul intestinal, datorita dezechilibrului
  ionic creat. Consecinta o reprezinta o
  deshidratare extracelulara intensa cu
  hemoconcentratie, soc hipovolemic si acidoza
  metabolica.
• Enterotoxina holerica este asemanatoare din punct
  de vedere imunologic si functional celei
  secretate de E.coli.

9
Patogenie

• Holera este o toxiinfectie alimentara acuta,
  caracteristica omului.
• Nu este o infectie invaziva. Vibrionii nu
  difuzeaza în sânge, ci ramân în intestin unde se
  ataseaza de microvilii de la nivelul epiteliului
  ciliat. La acest nivel se multiplica si
  elibereaza mucinaze, endo- si enterotoxina.
• Evolutia bolii este diferita de la un pacient la
  altul. Astfel, unii prezinta o simpla boala
  diareica, cu evolutie favorabila, chiar în lipsa
  tratamentului, pe când altii prezinta forme
  grave, cu deshidratare masiva, urmata de exitus.

10
Patogenie

• În evolutia bolii pot fi individualizate doua
  etape
• Vibrionii sunt introdusi în organism pe cale
  digestiva, fie prin alimente, fie pe calea
  mâinilor murdare. Cei care supravietuiesc
  aciditatii gastrice trec în intestinul gros, unde
  are loc secretia enterotoxinei. Aceasta interval
  corespunde perioadei de incubatie, care poate
  dura de la câteva ore, la câteva zile.
• Urmeaza o pierdere lichidiana masiva, care poate
  atinge pâna la 1 litru/ora, cu scaune apoase ce
  contin debriuri mucose (scaune riziforme).
• Imunitatea instalata dupa boala este de scurta
  durata, de tip umoral.Prezenta anticorpilor
  antitoxici nu confera protectie.

11
Simptomatologia clinica, epidemiologie ,

• Dupa o perioada de incubatie de 1-4 zile, boala
  debuteaza brutal cu greturi, varsaturi, scaune
  diareice cu aspect caracteristic însotite de
  crampe abdominale. Decesul poate surveni prin
  deshidratare masiva cu colaps circulator si
  anurie, sau prin sindrom septic.
• Este o afectiune raspândita frecvent în India,
  Indonezia, Iran, Irak, Africa si America de Sud.
• Transmiterea se realizeaza pe cale digestiva,
  prin alimente, sau ape contaminate cu dejecte.
  Sursa de infectie este reprezentata cel mai
  frecvent de bolnavii care prezinta forme
  inaparente sau minore de boala.

12
Tratament

• Consta în rehidratarea masiva a bolnavului si
  antibioterapie. De electie este tratamentul cu
  tetraciclina (doxiclina) sau cotrimoxazole.
  Întrucât în anumite zone geografice s-a remarcat
  instalarea rezistentei la tetraciclina, se impune
  efectuarea antibiogramei.
• Profilaxia bolii este nespecifica si consta în
  respectarea masurilor de igiena individuala si
  colectiva. Aceste masuri sunt însa deseori greu
  de respectat în tari cu un statut socio-economic
  scazut.
• Profilaxia specifica se face prin vaccinare în
  zonele endemice si este de durata scurta.

13
2. Vibrio parahaemolyticus
14

• produce gastroenterite acute, cu varsaturi,
  crampe abdominale, scaune diareice, uneori
  sanguinolente, manifestate fie sporadic, fie în
  epidemii, dupa consumul de animale marine ( în
  special peste crud, stridii, crabi). De asemenea
  produce si infectii extraenterale, infectii ale
  plagilor, otite, conjunctivite.
• Factorii de virulenta ai acestei specii sunt
  reprezentati de producerea unei hemolizine si a
  ureazei. Poseda 13 antigene O si 60 antigene
  capsulare K. Nu secreta enterotoxina.
• Diagnosticul de laborator este bacteriologic si
  se bazeaza pe izolarea germenilor din materiile
  fecale si alte produse patologice. Creste pe
  medii hiperclorurate (NaCl 6), iar pe mediu TCBS
  dezvolta colonii galben-verzui. Oxidaza este
  pozitiva. Identificarea se face pe baza testelor
  biochimice.

15

3. Vibrio vulnificus
16

• Cauzeaza septicemii si suprainfectii ale plagilor
  cutanate care progreseaza rapid si au un sfârsit
  fatal. Netratata, infectia cutanata evolueaza
  spre eritem vezicular si bulos, urmat de necroza.
  
• Consumul de stridii, moluste si crustacee
  reprezinta sursa de producere a infectiei
  sistemice, însa spre deosebire de celelalte
  specii boala apare de regula la persoanele cu
  suferinta hepatica preexistenta.
• Conform ultimelor date din literatura V.
  vulnificus este încadrat sub denumire de Beneckia
  vulnifica.
• Diagnosticul se bazeaza pe izolarea vibrionului
  din sânge si puroi.Pe mediu TCBS produce colonii
  albastre-verzui, iar spre deosebire de ceilalti
  vibrioni fermenteaza lactoza. Se identifica pe
  baza caracterelor biochimice.
• Este necesara testarea sensibilitatii sale la
  agentii antimicrobieni deoarece V. vulnificus
  este în mod natural rezistent la colistin si
  sensibil la carbenicilina, ceea ce-l deosebeste
  de ceilalti vibrioni din acelasi grup biochimic.

17
Genul Aeromonas
18

• Genul cuprinde mai multe specii dintre care
  importante pentru patologia umana sunt
• A. hydrophila,
• A. caviae,
• A. sobria si
• A. salmonicida
• A. salmonicida subsp. salmonicida,
• A. salmonicida subsp. masoucida si
• A. salmonicida subsp. achromogenes).
• HabitatEste prezent în apa râurilor, lacurilor,
  în sistemele de distributie ale apei si
  rezervoarele de apa. De asemenea se întâlneste în
  mediul marin.
• A fost izolat la om, broaste, pesti, reptile,
  serpi si pasari.

19

• Morfologie, caractere generale
• bgn, mobili datorita unui flagel polar,
  facultativ anaerobi, catalazo- si
  oxidazo-pozitivi.
• Reduc nitratii la nitriti si fermenteaza glucoza
  cu producere de gaz.
• Unele specii ca A. salmonicida si A. media sunt
  imobile.
• Cresc în limite largi de temperatura, între
  0-45?C, iar speciile mezofile (patogene pentru om
  ) între 10-42?C, în timp ce speciile imobile se
  dezvolta la 37?C.
• În mediu cu infuzie cord-creier se dezvolta
  foarte bine la 28?C, la un pH cuprins între 4,5-9
  în prezenta unei concentratii de 0-4,5NaCl.
•  Semnificatie clinica
• produce infectii intestinale si extraintestinale
  (oculare, osoase, articulare, ale plagilor,
  intraabdominale) si septicemii de obicei
  secundare unei gastroenterite, unui traumatism,
  sau a contactului cu apa contaminata.

20
Tratament.

• Speciile genului sunt rezistente la penicilina,
  ampicilina, carbenicilina si ticarcilina.
• Sunt sensibile la cefalosporinele cu spectru
  larg, aminoglicozide, carbapenem,
  cloramfenicol,tetraciclina, trimetoprimsufametoxa
  zol si quinolone.

21
Genul Pleisiomonas
22

• bgn, cu capete rotunjite,
• oxidazo-si catalazo pozitivi
• mobili si imobili.
• Tulpinile mobile poseda 2-5 flageli lofotrichi.
• Fermenteaza glucoza cu producere de gaz si reduc
  nitratii la nitriti.
• Cresc în limite largi de temperatura (8-45?C)la
  un pH4-8 si 0-5NaCl.
• Singura specie a genului este Pleisiomonas
  shigelloides.
• Habitat este raspândit în ape proaspete, si apa
  marilor în special din zonele tropicale.Drept
  gazde pot fi pestii si animalele marine
  (moluste, scoici, serpi, broaste), maimute,
  capre, porci, vite, câini, pisici si pasari
  domestice.

23
Semnificatie clinica

• produce gastroenterite -simptomele variaza de la
  forme usoare cu scaune diareice apoase care
  dureaza câteva zile, pâna la episoade de tip
  dizenteriform.
• si infectii extraenterale care evolueaza pâna la
  stari septicemice.
• Purtatorii sanatosi sunt rari, exceptând zonele
  endemice (ex. Thailanda-24).
• Infectiile sunt întâlnite la cei care calatoresc
  sau sunt rezidenti în tarile subtropicale si
  consuma animale marine sau vin în contact cu
  reptile si amfibii.

24
Tratament.

• Este sensibil la trimetoprim (fie singur, fie în
  asociatie cu sulfametoxazol), cefalosporine,
  cloramfenicol si quinolone.
• Exista si tulpini producatoare de beta-lactamaze.
• De asemenea pot prezenta rezistenta si la
  aminoglicozide (exceptie netilmicina) si
  tetracicline, motiv pentru care se impune
  efectuarea antibiogramei.  

25
Francisella tularensis 
26

• Francisella tularensis este agentul cauzal al
  tularemiei (febra glandulara, febra iepurilor),
  afectiune întâlnita la animalele salbatice si
  domestice.
• Se transmite la om în urma contactului cu aceste
  animale, cu ectoparaziti ai acestora sau prin
  intermediul tântarilor.
• Denumirea germenului este legata de Edward
  Francis, care asociaza boala rozatoarelor aparuta
  în California (Tulare) cu boala la om.

27
Fiziologie, structura, patogeneza si imunitate

• cocobacil gram negativ foarte mic (0,2x0,2-0,7
  ?m). Microorganismul este imobil, fara pili,
  înconjurat de o capsula lipidica subtire si cu
  crestere rapida. Izolarea germenilor se face prin
  însamântarea pe medii de îmbogatire si dupa o
  incubare prelungita. În general, coloniile apar
  dupa 2-3 zile de incubare.
• F. tularensis este un parazit intracelular care
  poate supravietui perioade lungi în macrofagele
  sistemului reticuloendotelial.
• Capsula antifagocitara este prezenta la formele
  virulente. Ca si ceilalti bgn, acest
  microorganism prezinta activitate
  antiendotoxinica.

28
Epidemiologie 

• F. tularensis are o larga distributie pe glob.
  Microorganismul se întâlneste frecvent la
  mamifere salbatice, animale domestice, pasari,
  pesti, artropode hematofage si în apa
  contaminata. Cele mai comune rezervoare de F.
  tularensis în SUA sunt iepurii, capusele si
  sobolanii de câmp.
• Boala la om apare
• dupa muscatura de artropod infectat sau
• prin contactul direct cu animalul infectat.
• dupa consumul de apa sau carne contaminata
• sau prin inhalarea de aerosoli contaminati.
• Incidenta bolii este redusa
• Cel mai mare numar de infectii se semnaleaza vara
  (când expunerea la capuse este mare) si iarna
  (când vânatorii sunt expusi contaminarii de la
  iepuri). Persoanele cu risc crescut de infectie
  sunt vânatorii, personalul din laboratoare si
  cei expusi la capuse.

29
Sindroame clinice

• Dupa 3-5 zile de incubatie, tularemia se
  manifesta cu o crestere brusca a febrei, greata,
  oboseala, frison.
• Tularemia se manifesta sub diverse forme,
  înfunctie de zona infectata, pe prezenta
  ulceratiilor tegumentare si aparitia
  limfadenopatiei
• ulceroglandulara (adenopatia axilara apare, în
  general dupa contactul cu iepurii infectati
  -probabil prin mâinile murdare), iar adenopatia
  inghinala este întâlnita în forma de tularemie
  produsa prin muscatura de capuse.
• glandulara,
• tifoidala,
• oculoglandulara
• orofaringiana.
• Pneumonia cu F. tularensis este prezenta la
  majoritatea pacientilor cu boala tropicala.
• Pot aparea focare necrotice în ficat si splina.

30
Tratament, preventie, control

• Streptomicina este antibioticul de electie. O
  alternativa acceptabila este utilizarea
  gentamicinei, a tetraciclinei sau a
  cloramfenicolului.
• Tulpinile de F. tularensis produc beta-lactamaze
  facând penicilinele si cefalosporinele
  ineficiente. Rata mortalitatii este de sub 1
  atunci când antibioticul potrivit este
  administrat prompt.
• Profilaxia evitarearezervoarelor si vectorilor
  (iepuri, capuse). Este obligatorie purtarea
  manusilor în cazul sacrificarii animalelor
  suspecte.
• Utilizarea vaccinurilor vii sau atenuate reduce
  severitatea bolii. Vaccinurile inactivate nu sunt
  protective.

31
Genul Pasteurella
32

• Speciile genului Pasteurella sunt patogene pentru
  animale, dar pot produce o varietate de afectiuni
  la om abcese localizate, septicemie sau
  endocardita.
• Genul Pasteurella cuprinde 11 specii P.
  multocida (cu 3 subspecii multocida, septica si
  gallicida), P. canis, P. stomatis, P. dagmatis,
  P. gallinarum, P. volantium, P. avium P. langaa,
  P. caballi, P. A sp, P. B sp.
• Majoritatea afectiunilor umane sunt cauzate de
  P.multocida subsp. multocida si subsp. septica,
  urmate de P.canis, P. stomatis, P.dagmatis 

33
Fiziologie si structura

• Genul Pasteurella cuprinde cocobacili gram
  negativi nesporulati, imobili, colorati bipolar.
• aerobi, facultativ anaerobi
• cresc pe multe dintre mediile obisnuite prin
  incubare la 37ºC. Izolarea este facilitata de
  folosirea mediilor îmbogatite si de incubarea în
  atmosfera de dioxid de carbon.
• aproape toate speciile sunt oxidazo-pozitive si
  catalazo-pozitive.
• Pasteurella multocida elaboreaza endotoxina
  lipopolizaharidica, poseda activitate
  neuraminidazica, iar tulpinile virulente sunt
  încapsulate.

34
Patogeneza

• Dupa inocularea intraperitoneala sau parenterala
  a P.multocida la animale susceptibile,
  microorganismele se multiplica rapid
  extracelular, invadeaza fluxul sanguin, organele
  reticuloendoteliale si plamânii în câteva ore si
  cauzeaza decesul prin septicemie fudroaianta.
• Virulenta este, în aparenta, legata de capsula
  tulpinile cu capsula mare sunt mai rezistente la
  fagocitoza in vivo.
• multe dintre tulpinile de P. multocida poseda
  neuraminidaza si tipurile B de tulpini virulente
  izolate de la vitele cu septicemie hemoragica
  produc hialuronidaza
• La om, infectiile acute localizate se manifesta
  prin edem si infiltrat cu PMN urmate de formarea
  de abcese. Când microorganismele invadeaza fluxul
  sanguin, în multe tesuturi (plamâni, meninge,
  articulatii si oase) se pot produce microabcese
  si leziuni hemoragice.

35
Epidemiologie

•  P. multocida are o larga raspândire si a fost
  izolat din nasofaringele si din tractul
  gastrointestinal al pasarilor si a unor animale
  domestice si salbatice.
• Frecventa portajului orofaringian variaza cu
  specia pisici (50-90), câini (50-66), porci
  (51) si rozatore (14).
• Rar, a fost izolata din nasofaringele unor
  persoane sanatoase expuse contactului cu animale.
  Se pare ca face parte din flora normala a
  tractului respirator superior.
• cauzeaza septicemie hemoragica la vaci, bivoli,
  oi si porci si cauzeaza holera la curcani, pui,
  rate.
• Infectiile umane cu Pasteurella sunt împartite în
  trei categorii
• infectii ale tesuturilor moi datorate muscaturii
  sau zgârieturii de animal, (cele mai multe
  infectii umane sunt produse de muscaturi,
  zgârieturi sau prin contact cu saliva pisicii si
  câinelui)
• cazuri datorate contactului direct cu animalele
  dar nesoldate cu muscaturi
• si cazuri fara expunere la animale

36
Sindroame clinice

• Rezervorul natural de P. multocida este TRS al
  unor animale domestice (pisici si câini). Se
  cunosc trei forme de boala
• celulita localizata si limfadenita aparute în
  urma muscaturii sau zgârieturii unui animal
  plagile muscate sunt localizate la mâini si
  brate, picioare, cap, gât.
• eritem, durere si edem,linfangita,
  limfadenita,subfebrilitati.
• La aproximativ 40 din cazuri se produc
  complicatii locale (osteomielita, tenosinovita si
  artrita).
• exacerbarea bolilor respiratorii cronice la
  pacienti cu disfunctii pulmonare preexistente
  (prin aspirarea germenilor în orofaringe) si
• infectii sistemice la pacientii imunocompromisi,
  mai ales cei cu leziuni hepatice preexistente.
• P. multocida a fost izolata în cultura pura sau
  cu alti germeni potentiali patogeni la pacienti
  care au venit în contact cu animalele dar nu au
  fost muscati. Multi dintre acesti pacienti
  probabil au fost purtatori nazofaringieni de
  P.multocida. Infectiile la acesti pacienti
  deseori reprezinta complicatii ale unor boli
  respiratorii cronice preexistente cu raspândirea
  microorganismului de TRS la meninge, ureche
  medie, mastoida, sinusuri, amigdale, epiglota,
  bronhii, plamâni, pleura. Peritonita, care este
  mai frecventa la pacietii cu ciroza, se poate
  dezvolta spontan sau se poate produce la scurt
  timp dupa endoscopie gastrointestinala.
  Bacteriemia se produce de obicei de la infectii
  localizate ca plagi infectate, artrita septica,
  pneumonie sau meningita. Au fost de asemenea
  semnalate cazuri de ulcere corneene, panoftalmie,
  pielonefrita si abcese renale.

37
Tratament, preventie, control 

• Penicilina este antibioticul de electie. Se mai
  pot utiliza ampicilina, amoxicilinaac.
  clavulanic, cefuroximul, trimethoprim-sulfametoxaz
  olul, tetraciclina si ciprofloxacinul. Studii
  restrânse au aratat ca claritromicina, si
  loracarbeful sunt active fata de P.multocida.
• Chimioterapicele parenterale active fata de
  Pasteurella sunt penicilina, ampicilina
  mezlocilina, piperacilina, cefuroximul si
  cefotaximul.
• Drenajul chirurgical este important la pacientii
  cu infectii profunde.
• Chimioterapia prelungita este necesara la
  pacientii cu osteomielita sau endocardita.
  Decesul se produce rar în absenta unor afectiuni
  preexistente.
• Profilaxia-nespecificalimitarea contactului cu
  animalele salbatice si domestice. Ranile muscate
  trebuie curatate si debridate.