INFECTIA

1
INFECTIA
2
I. Patogenia infectiilor

• În orice infectie au loc urmatoarele evenimente
• contaminarea (întâlnirea cu agentul infectios),
• patrunderea si multiplicarea în organismul gazda
  prin eludarea rezistentei antiinfectioase,
• producerea injuriilor morfologice si functionale,
  datorate în parte actiunii directe a agentului
  infectios si cel mai frecvent, reactiilor de
  aparare ale organismului,
• deznodamântul infectiei, care poate fi vindecarea
  cu sau fara sechele, exitusul sau coexistenta pe
  timp îndelungat a celor doi parteneri ai
  infectiei agentul infectios si organismul.

3
Patogenia infectiilor

• În majoritatea infectiilor, evenimentele descrise
  mai sus se petrec consecutiv, într-o perioada
  limitata de timp.
• În infectiile produse de germenii conditionat si
  accidental patogeni, contaminarea, patrunderea si
  chiar si colonizarea (multiplicarea la locul de
  intrare) se petrec cu mult timp înainte ca
  infectia sa se declanseze. Durata intervalului
  pâna la producerea acesteia depinde în mare
  masura de statusul imunitar ale gazdei care poate
  permite sau nu producerea unei infectii cu acesti
  germeni.
• Aceste etape sunt însotite de mecanismele de
  aparare antiinfectioasa ale gazdei, ceea ce
  deosebeste agentii infectiosi fiind maniera în
  care sunt capabili sa eludeze aceste mecanisme.

4
Patogenia infectiilor
Înalt patogeni
Conditionat patogeni
Nepatogeni
5
1. Contaminarea

• Prima întâlnire a organismului cu microbii se
  produce în momentul nasterii, fatul ducând o
  viata intrauterina sterila din punct de vedere
  microbiologic. El este aparat de membranele
  fetale iar placenta permite patrunderea unui
  numar foarte redus de microorgansime din
  circulatia mamei, cum sunt, de pilda, unele
  virusuri (rubeolic, rujeolos, citomegalic, HIV
  etc.), bacterii (Treponema pallidum) si unii
  paraziti (Toxoplasma gondi).
• În timpul nasterii nou-nascutul vine în contact
  cu microorganismele prezente în canalul vaginal
  si pe pielea mamei. El nu este expus acestei
  contaminari total neprotejat ci mosteneste de la
  mama, pe cale sanguina, un repertoriu bogat de
  anticorpi la care se adauga cei din colostrul si
  laptele matern. Acestia îi asigura o protectie
  relativa fata de infectii pâna când va începe
  sa-si dezvolte propriile mecansime de aparare
  antiinfectioasa.
• Din microorgansimele cu care organismul vine în
  contact pe parcursul existentei sale, o parte vor
  dispare de pe suprafata organismului, o parte vor
  coloniza pielea si mucoasele si doar o mica parte
  vor produce infectii propriu-zise.
• Contaminarea poate fi endo si exogena.

6
Infectiile exogene

• sunt cele care rezulta în urma contactului cu
  agentul infectios din mediul înconjurator.
• Agentii infectiosi pot contamina organismul în
  cele mai variate împrejurari
• pe cale alimentara,
• respiratorie,
• contact sexual,
• manevre medicale,
• promiscuitatea cu animalele,
• muscaturile de insecte etc.
• Modul de contaminare sugereaza aproape
  întotdeauna si posibilitatile de prevenire
  nespecifice ale infectiei.
• În infectiile exogene produse de germenii înalt
  patogeni, timpul care trece de la contaminare
  pâna la aparitia simptomatologiei clinice este în
  general bine definit (perioada de incubatie).

7
Infectiile endogene

• rezulta în urma contaminarii cu germeni de pe
  suprafata mucoaselor si a pielii. Aceste
  microorgansime produc infectii daca traverseaza
  barierele anatomice si patrund în tesuturi
  (E.coli-ITU).
• Pe de alta parte, agenti infectiosi din flora
  normala a organismului, care nu produc infectii
  la individul sanatos, le vor produce la indivizi
  cu deficiente imune (supusi unui tratament
  imunosupresor, cu deficiente imune genetice, cu
  deficiente imune dobândite).
• În ambele situatii contaminarea are loc cu mult
  înainte de producerea infectiei propriu-zise.

8
2. Patrunderea

• în zone anatomice care sunt în relatie directa cu
  exteriorul (tubul digestiv, caile respiratorii,
  caile urinare, caile genitale, conjunctiva etc.)
  - fara traversarea barierelor epiteliale.
• microrgansime V. cholerae (holera), B. pertussis
  (tusea convulsiva), C.diphteriae, E.coli
  (infectiile urinare) etc.,
• în tesuturile profunde - cu trecerea
  microorganismelor prin barierele anatomice
  reprezentate de piele si mucoase.
• unele microorganisme pot trece direct prin pielea
  intacta cum sunt leptospirele si unii viermi, ca,
  de exemplu, filariile,
• iar altele pot traversa epiteliul mucoasei
  respiratorii, digestive, a tractului genitourinar
  si conjunctiva,
• direct în sânge sau în tesuturile profunde
• prin leziuni traumatice,
• muscatura unor animale (virusul rabic,
  Pasteurella multocida),
• întepaturile unor insecte (Plasmodium falciarum)
• sau prin diverse acte medicale efectuate fara
  respectarea normelor de asepsie (HIV, virusul
  .hepatitei Betc.).

9
3. Multiplicarea

• Numarul de microorgansime care patrund în
  organism (marimea inoculului) este în mod
  obisnuit prea mic pentru a produce simptome.
  Agentii infectiosi trebuie sa învinga mecanismele
  de aparare antiinfectioasa ale gazdei si sa se
  înmulteasca la un nivel corespunzator pentru ca
  prezenta lor în organism sa se faca simtita. În
  general, microorganismele se multiplica mai încet
  in vivo decât in vitro, tocmai din cauza
  reactiilor de aparare pe care le declanseaza.
• Intervalul - de la patrunderea agentului
  infectios pâna la aparitia simptomatologiei
  clinice se numeste perioada de incubatie.
• Un aspect foarte important, determinant în
  evolutia infectiei, este sediul multiplicarii
  microorgansimelor extra- sau intracelular.
• Microorgansimele cu habitat extraclelular sunt
  supuse actiunii complementului, lizozimului,
  anticorpilor, fagocitozei etc.,
• pe când cele cu habitat intracelular sunt
  protejate de acesti factori, înmultirea lor fiind
  protejata. Eliminarea lor din organism se face
  prin distrugerea celulelor în care se afla, ceea
  ce atrage dupa sine producerea unor leziuni
  tisulare.

10
4. Localizarea infectiei

• Un proces infectios poate fi localizat atunci
  când germenii se multiplica într-o zona relativ
  limitata a organismului (abces sau furuncul).
• Infectia se poate propaga de la poarta de intrare
  prin continguitate din aproape în aproape si prin
  diseminare la distanta pe cale sanguina sau/si
  limfatica. În cel din urma caz rezulta infectia
  sistemica sau generalizata. Dintr-un proces
  infectios localizat, germenii pot fi vehiculati
  de sânge sau limfa la diferite organe initiind o
  localizare secundara.
• Un aspect particular al diseminarii microbilor în
  organism este transportul mediat celular si
  translocarea. Transportul mediat celular este
  modalitatea pe care o folosesc microorganismele
  care rezista digestiei intracelulare a
  fagocitelor (de exemplu, chlamydiile, gonococii
  etc.). Ele se vor înmulti în aceste celule si vor
  fi vehiculate la distanta. Translocarea este
  proprietatea unor germeni de a traversa un
  epiteliu pentru a ajunge în circulatie (de
  exemplu, bacilul tific este translocat de catre
  celulele epiteliale ale mucoasei digestive si
  ajunge în circulatie).
• Prezenta bacteriilor în sânge se numeste
  bacteriemie iar multiplicarea lor în sânge
  septicemie.
• Toxemia este prezenta în sânge a unei toxine
  secretate sau eliberate de microb fie în afara
  organismului (toxina botulinica prezenta în
  conserve), fie în organism (endotoxina
  bacteriilor gram-negative când se produce o liza
  masiva a acestora în sânge).

11
II. ETAPELE EVOLUTIVE ALE INFECTIEI

• perioada de incubatie intervalul de timp care
  trece de la patrunderea microbului în organism
  pâna la aparitia primelor simptome.
• boli cu perioada de incubatie scurta de 1-7 zile
  (toxinfectii alimentare, meningite, difterie,
  gonoree etc.),
• cu incubatie medie de 8-21 de zile ( febra
  tifoida, tetanos etc.)
• si cu incubatie lunga de zeci de zile (hepatita
  B, 60-180 de zile)
• si foarte lunga de ani de zile (tuberculoza,
  SIDA, lepra etc.).Bolile infectioase ciclice (cu
  evolutie regulata), ca de pilda rujeola, rubeola,
  varicela, variola etc., au o perioada fixa de
  incubatie.
• debutul bolii reprezinta aparitia primelor
  simptome si poate fi brusc sau insidios.
• perioada de stare. În aceasta perioada se
  manifesta semnele clinice si paraclinice
  caracteristice bolii.
• perioada de convalescenta în care se refac
  leziuni si se restabilesc functiile perturbate.
  Aceasta perioada este importanta deoarece acum
  pot apare recaderi, complicatii sau cronicizarea
  infectiei. În cazul unei evolutii favorabile se
  produce vindecarea cu sau fara sechele. În cazuri
  nefavorabile, boala evolueaza spre exitus sau
  spre cronicizare.

12
III. EFECTELE NOCIVE ALE INFECTIEI

• 1. Alterari organice si functionale datorate
  agentilor infectiosi
• Alterari mecanice. Obstructiile mecanice se
  datoreaza reactiei inflamatorii a gazdei ca
  raspuns la prezenta microorganismului. Orice
  organ tubular poate fi obstruat în anumite
  infectii, uneori cu urmari nefaste.
• Este cunoscuta obstructia cailor respiratorii
  care se poate produce în difterie.
• Patrunderea germenilor dintr-o infectie a urechii
  medii la meninge poate duce la dilatarea
  ventriculilor cerebrali prin obstruarea
  circulatiei LCR.
• sunt mai frecvente în infectiile parazitare. Daca
  agentii infectiosi au dimensiuni mari si sunt în
  numar suficient, ei pot obstructiona unele cai
  anatomice vitale. ( Ascaris lumbricoides, poate
  obstrua un canalicul biliar, iar daca se gaseste
  în numar mare produce un ghem care obstrueaza
  tubul digestiv)

13
1. Alterari organice si functionale datorate
agentilor infectiosi

• Distrugere celulara
• Bacteriile distrug celulele prin toxinele pe care
  le secreta si care sunt otravuri foarte
  puternice. Acestea actioneaza fie în apropierea
  portii de intrare (Shigella asupra celulelor
  epiteliului intestinal), fie la distanta de locul
  unde sunt produse (Corynebacterium diphteriae).
  La actiunea toxinelor se mai adauga cea a
  enzimelor hemolitice si leucolitice.
• Virusurile cu efect citopatogen produc liza
  celulelor în care se înmultesc.
• Alterari farmacodinamice ale metabolismului.
• Toxina tetanica modifica metabolismul celulelor
  motoare ducând la paralizii spastice, iar cea
  botulinica interfereaza eliberarea de
  acetilcolina la nivelul sinapselor colinergice
  rezultatul fiind paralizia flasca. În ambele
  cazuri moartea se produce prin paralizia
  muschilor respiratori.
• Toxina holerica creste nivelul de AMP-ciclic în
  celulele epiteliului intestinal, ceea ce are ca
  rezultat eliminarea unor cantitati mari de apa în
  intestin cu producerea consecutiva a diareei.
  Moartea survine prin deshidratare.

14
2. Alterari datorate reactiilor de aparare
antiinfectioasa

• Puroiul un amestec de leucocite vii si distruse,
  bacterii si un exudat. El rezulta în urma
  migrarii rapide a leucocitelor PMN în focarul
  infectios, stimulate de substante chemotactice
  produse chiar de bacterii dar si de tesuturi sau
  PMN. Dupa distrugerea lor, leucocitele elibereaza
  în jur hidrolaze puternice din granulatiile
  lizozomale. Aceste enzime lezeaza tesuturile
  învecinate, extinzând zona afectata.
• Abcesul. Când puroiul se constituie într-o
  colectie, vorbim de un abces. De exemplu,
  furunculul se produce prin obstructia unei glande
  sebacee, ceea ce ofera stafilococului auriu,
  prezent în mod normal pe piele, oportunitatea de
  a se înmulti eficient si de a produce infectia.
• Localizarea unui abces este esentiala pentru
  prognostic. Astfel, furunculele cutanate sunt
  dureroase, dar prognosticul nu este grav în
  general, pe când localizarea unui abces la nivel
  cerebral este fatala. Pacientii cu deficiente
  genetice ale functiilor leucocitare sufera de
  infectii purulente recurente, chiar si în
  conditiile unui tratament corect cu antibiotice.

15
2. Alterari datorate reactiilor de aparare
antiinfectioasa

• Reactia de faza acuta. Prezenta bacteriilor în
  tesuturi elicita o reactie generalizata cunoscuta
  sub denumirea de raspuns de faza acuta si care
  este un mecanism al rezistentei antiinfectiose
  naturale. Daca intensitatea acestei reactii
  depaseste nivelul fiziologic, ea determina
  tulburari foarte grave.
• Bacteriile induc secretia IL-1 care actioneaza
  asupra centrului termoreglarii, rezultatul fiind
  febra. IL-1 stimuleaza, de asemenea, sinteza unor
  substante numite prostaglandine care si ele
  actioneaza asupra centrului termoreglarii si sunt
  responsabile de starea generala de disconfort pe
  care o resimtim în timpul unei infectii.
• Endotoxinele bacteriilor gram-negative pot induce
  si ele raspunsul de faza acuta. În doze mici,
  endotoxinele produc febra si mobilizeaza unele
  mecansime de aparare antiinfectioasa. În
  cantitati mari, ele induc socul endotoxic si
  coagularea intravasculara diseminata.

16
2. Alterari datorate reactiilor de aparare
antiinfectioasa

• Raspunsul umoral (formarea de anticorpi
  specifici). În circulatie si în tesuturi
  anticorpii se combina cu agentii infectiosi sau
  cu unele produse ale acestora (toxine, enzime
  etc.). Aceste complexe antigen-anticorp vor
  induce, în mod normal, un raspuns inflamator prin
  intermediul sistemului complement în scopul
  eliminarii agentilor înfectiosi sau a
  neutralizarii produsilor lor toxici.
• Raspunsul umoral nu are întotdeauna un efect
  protector. La persoane cu predispozitie alergica
  este posibila sensibilizarea organismului fata de
  anumite antigenele bacteriene ceea ce duce la
  instalarea unor stari de hipersensibilitate
  mediate umoral (de tip I, II sau III). Astfel, de
  pilda, sunt foarte bine cunoscute mecanismele
  umorale prin care se produc complicatiile
  alergice poststreptococice cum sunt cardita
  reumatismala (hipersensibilitate de tip II) si
  glomerulonefrita acuta (hipersensiblitate de tip
  III).
• Raspunsul celular mediat de limfocitele T
  citotoxice, K, NK si macrofage poate depasi în
  intensitate limitele fiziologice fiind asociat cu
  inflamatia cronica. Acest aspect se întâlneste
  mai frecvent în infectiile cu germeni cu habitat
  predominent intracelular (tuberculoza, lepra) si
  virusuri.

17
IV. MANIFESTARILE CLINICE ALE INFECTIEI

• Manifestarile clinice ale infectiei sunt
  multiple, fiind influentate de o serie de
  variabile
• factorii genetici ai gazdei si ai agentilor
  infectiosi,
• doza infectanta,
• calea de patrundere,
• actorii de patogenitate ai microbilor,
• rezistenta antiinfectioasa a gazdei,
• considerente anatomice,
• factorii de mediu si de alti factori pâna în
  prezent necunoscuti.
• Unele infectii au, în general, acelasi tablou
  clinic la majoritatea indivizilor (holera, ciuma,
  dizenterie, rabie etc.). Alteori, evolutia este
  diferita în functie de rezistenta individului si
  patogenitatea agentului infectios.
• Astfel, la unii indivizi infectia poate fi urmata
  de starea de boala, deci evolueaza cu manifestari
  clinice, iar la cei la care organismul este
  capabil sa-si mobilizeze rapid si eficient
  mijloacele de aparare, mentinând multiplicarea
  agentilor infectiosi la un prag scazut, de o
  infectie inaparenta, care va determina doar
  modificari imunologice, decelabile prin teste de
  laborator. Între aceste doua extreme exista
  diferite nuante care pot fi reprezentate sub
  forma unui iceberg. (infectia cu virus
  poliomielitic).

18
Conceptul de iceberg
Boala acuta
Infectie subclinica
Infectie asimptomatica
19
IV. MANIFESTARILE CLINICE ALE INFECTIEI

• Dupa aspectul evolutiv, infectiile sunt
• Infectiile acuteevolueaza într-un timp limitat,
  rezultatul fiind în general vindecarea. Exemple
  de infectii acute sunt bolile infecto-contagioase
  ale copilariei (rujeola, varicela, rubeola,
  orellion etc.).
• În infectiile cronice agentul patogen
  actioneaza timp îndelungat în organism. Ele
  rezulta fie din cronicizarea unei infectii acute
  (hepatita B), fie în urma infectiei cu germeni
  care dau boli cu evolutie cronica (tuberculoza,
  sifilis, lepra etc.).
• Infectiile latente agentul infectios se gaseste
  în organism pentru o perioada îndelungata, se
  înmulteste intermitent si produce recidive
  (infectia herpetica).
• Infectiile lente afecteaza încet si progresiv
  sistemul nervos central. Unele sunt de natura
  virala, ca, de exemplu, panencefalita subacuta
  sclerozanta produsa de virusul rujeolic.

20
V. NOTIUNI DE EPIDEMIOLOGIE A INFECTIILOR

• Epidemiologia bolilor infectioase se ocupa cu
  studiul aparitiei, etiologiei, raspândirii si
  profilaxiei acestora. În functie de spatiu si
  timp, infectiile apar
• sporadic cazuri izolate necorelate în timp si
  spatiu
• epidemic cazuri numeroase ce apar într-un timp
  scurt si într-o zona geografica limitata (holera,
  febra tifoida, ciuma)
• pandemic cazuri foarte numeroase într-o perioada
  de timp fara limite geografice (pandemiile de
  gripa, SIDA)
• endemic cazuri relativ frecvente, limitate în
  spatiu si nelimitate în timp.

21
V. NOTIUNI DE EPIDEMIOLOGIE A INFECTIILOR

• Notiunile cele mai importante legate de
  epidemiologia infectiilor sunt
• morbiditatea numarul de îmbolnaviri noi la un
  numar dat de locuitori (10.000, 100.000)
• incidenta numarul de îmbolnaviri noi într-o
  perioada data de timp
• prevalenta numar de infectii la un moment dat
  într-o colectivitate
• mortalitate numarul deceselor printr-o anumita
  infectie raportata la un anumit numar de
  locuitori
• letalitate numarul de decese raportat la numarul
  de persoane infectate
• index de manifestare numarul de boli clinic
  aparente raportat la numarul total de persoane
  infectate.

22
1. Rezervorul de germeni

• Rezervorul uman
• Principalul rezervor viu de germeni .
• Importanti sunt, purtatorii sanatosi care
  reprezinta surse oculte de infectie pentru
  persoanele din jurul lor. Atunci când germenii se
  multiplica la poarta de intrare fara sa produca
  manifestari clinice su nici imunologice. Nu
  trebuie confundata starea de purtator sanatos cu
  cea de purtator aparent sanatos la care semnele
  clinice sunt minime sau absente, dar sunt
  prezente semnele biologie si imunologice
  (purtatori de virus hepatitic B).
• joaca un rol important în raspândirea multor
  infectii streptococice, febra tifoida, difteria,
  gonoreea, sifilisul, poliomielita, hepatita, SIDA
  etc.
• Rezervorul animal
• Atât animalele salbatice cât si cele domestice
  pot constitui sursa multor infectii.
• Bolile comune omului si animalelor se numesc
  antropozoonoze.
• Transmiterea poate avea loc prin contactul direct
  cu animalul infectat, prin contactul cu unele
  produse animale (piei, blanuri - carbune
  pumonar), consumul de carne infectata (carbune
  intestinal), muscatura animalelor (rabie),
  întepatura unor insecte (malaria) etc.
• Rezervoarele neanimate
• Cele doua mari rezervoare neaminate sunt apa si
  solul. Astfel, solul este sursa infectiilor
  produse de unii fungii patogeni, precum si de
  sporii bacteriilor strict anaerobe (spori de
  bacil tetanic si botulinic). Apa se contamineaza
  de la materiile fecale ale omului si animalelor.

23
2. Transmiterea agentilor infectiosi

• Agentii infectiosi se transmit în general prin 4
  modalitati
• Transmiterea directa a agentului infectios este
  posibila de la omul bolnav la cel sanatos prin
• contact direct prin atingere (rujeola, varicella,
  variola etc.), sarut (mononuleoza infectioasa,
  hepatita B), contact sexual (sifilis, gonoree,
  SIDA etc.),
• contact indirect prin obiecte care au venit în
  contact cu bolnavul, ca, de pilda, batiste,
  lenjerie, vesela, termometre, siringi infectate
  etc.,
• prin picaturile lui Pflügge pe care bolnavul le
  raspândeste în timpul stranutului si a tusei
  (virusurile gripale, paragripale etc.).

24
2. Transmiterea agentilor infectiosi

• Transmiterea prin vehiculi obisnuiti se refera la
  transmiterea agentilor infectiosi pe cale hidrica
  (salmonelle, shigelle), alimentara (botulism,
  toxiinfectii alimentare), prin sânge(hepatita B,
  citomegalia, SIDA) etc.
• Transmiterea prin vectori.
• Cei mai importanti vectori sunt artropodele.
  Unele dintre ele, ca de pilda mustele, sunt
  vectori mecanici care transporta agentii
  infectiosi dintr-un loc în altul.
• Vectorii biologici sunt cei care participa activ
  la transmiterea agentului infectios. Astfel,
  unele artropode ingera agentul infectios în timp
  ce sug sângele persoanei infectate (de pilda,
  tântarul anofel, care transmite malaria),
  gazduind o parte a ciclului evolutiv al acestuia
  si transmitându-l prin întepatura altei persoane

25
3. Profilaxia bolilor infectioase

• Masurile profilactice au ca principal scop
  întreruperea transmiterii agentiilor etiologici
  ai unei infectii. Aceste masuri sunt
• Nespecifice- presupun izolarea sursei de
  infectie, deci a bolnavului si instituirea la
  nevoie a carantinelor (izolarea bolnavilor si a
  persoanelor care vin în contact direct cu acestia
  pe o perioada egala cu incubatia bolii
  respective) si se aplica la anumite infectii, cum
  sunt holera, ciuma, febrele hemoragice (V. Ebola)
  etc. La aceste masuri se adauga cele de
  dezinfectie si sterilizare,
• specifice, care constau în imunizare activa
  (vaccinare), imunizare pasiva prin seroterapie si
  chimioprofilaxie

26
VI. INFECTIA NOSOCOMIALA

• Infectia nosocomiala (hospitalism, infectie
  interioara, infectie intraspitaliceasca) este o
  infectie pe care o persoana o contracteaza cursul
  spitalizarii. Agentii etiologici ai acestor
  infectii fac parte, în general, din flora
  conditionat patogena, fiind denumiti si germeni
  oportunisti. Cel mai des sunt implicate bacterii
  care, în spital, devin multirezistente la
  antibiotice si îsi cresc virulenta. Speciile mai
  frecvent întâlnite sunt E.coli, Klebsiella,
  Enterobacter, Pseudomonas aeruginosa, S.aureus,
  stafilococi coagulazo negativi etc. Acestea pot
  produce infectii urinare, infectii ale plagilor
  postoperatorii, infectii ale tractului respirator
  inferior, septicemii etc.
• Sursa de germeni poate fi endogena, din propria
  flora, sau exogena, când provine de la personalul
  medical sau mediul înconjurator. Este cunoscut
  portajul ridicat de S.aureus la personalul din
  spital.
• Infectiile nosocomiale se pot produce si ca
  urmare a unor manevre medicale invazive, cum sunt
  bronhoscopiile, cistoscopiile, cateterismele,
  respiratia asistata etc. De asemenea, unele
  solutii medicamentoase se pot infecta cu germeni
  multirezistenti, ca, de pilda, colirele care se
  contamineaza foarte usor cu bacil piocianic.
• Tulpinile microbiene izolate în spitale sunt un
  indicator valoros al respectarii regulilor de
  igiena, iar rezistenta lor la antibiotice
  reflecta în mod direct competenta personalului
  medical în chimioterapia antiinfectioasa.

27
1. IMUNIZAREA ARTIFICIALA ACTIVA SI PASIVA
28
1.1. Imunizarea prin vaccinare

• Vaccinul reprezinta un preparat antigenic obtinut
  dintr-un agent patogen specific sau puternic
  înrudit cu acesta, capabil sa induca la un
  subiect receptiv un raspuns imun artificial,
  protector fata de agresiunea microbiana.
• Primul vaccin, vaccinul viral antivariolic, a
  fost aplicat în 1798 de catre Edward Jenner
• Bazele stiintifice ale profilaxiei în bolile
  infectioase au fost puse de Louis Pasteur care a
  preparat vaccinul antiholera a gainilor,
  anticarbunos si în 1885 vaccinul antirabic.

29
1.1. Imunizarea prin vaccinare

• În raport cu starea agentilor patogeni (modul de
  preparare) si natura componentelor antigenice,
  vaccinurile se pot clasifica în
• vaccinuri corpusculare preparate din agenti
  patogeni vii atenuati (microbieni, virali),
• vaccinuri corpusculare preparate din agenti
  patogeni omorâti sau inactivati (microbieni,
  virali),
• vaccinuri preparate din
• a) componente microbiene purificate (produse ale
  metabolismului microbian),
• b) fractiuni sau subunitati structurale ale
  microorganismelor (polizaharide capsulare,
  componente ale peretelui bacterian, subunitati
  antigenice virale),
• vaccinuri sintetice
• vaccinuri clonate sau biosintetice obtinute cu
  ADN-recombinant.

30
1. Vaccinuri corpusculare preparate din agenti
patogeni vii atenuati

• Majoritatea vaccinurilor vii atenuate sunt
  vaccinuri virale. Vaccinurile vii sunt vaccinuri
  complete ce contin tulpini microbiene sau virale
  selectate pentru nivelul redus si stabil al
  virulentei. Scopul atenuarii este de reducere a
  virulentei pâna la un nivel foarte scazut, pentru
  a nu afecta organismele vaccinate, dar care
  asigura mentinerea infectiozitatii
  (imunogenitatii) necesare unei o stimulari
  antigenice suficiente pentru producerea unui
  raspuns imun adecvat.
• Atenuarea virusurilor se efectueaza în mod curent
  prin trecerea lor pe organisme-gazda nenaturale
  sau cultivarea îndelungata în culturi de celule
  animale. Atenuarea bacteriilor se face prin
  caldura, mutagenaza chimica (bacil tific), pasaje
  timp îndelungat pe medii de cultura (bacil
  tuberculos) etc
• La persoanele sanatoase, administrarea acestor
  vaccinuri produce o infectie inaparenta urmata,
  în general, dupa o singura inoculare, de
  instalarea unei imunitati mediate umoral (prin
  anticorpi) si/sau mediate celular (prin limfocite
  T reactive specifice).

31
2. Vaccinuri corpusculare preparate din agenti
patogeni omorâti sau inactivati

• Aceste vaccinuri sunt reprezentate de suspensii
  sau produse obtinute din particule bacteriene sau
  virale totale la care, prin diverse procedee
  fizice sau chimice, s-a realizat eliminarea
  (neutralizarea) selectiva a infectiozitatii cu
  mentinerea nemodificata a proprietatilor
  imunogene.
• Inactivarea se efectueaza prin factori fizici
  (caldura, radiatii UV) si chimici.
• Administrarea acestor vaccinuri induce doar un
  raspuns imun mediat umoral prin anticorpi.

32
3. Vaccinuri preparate din componente microbiene

• Vaccinurile preparate din componente bacteriene
  pot fi
• Produse microbiene purificate (anatoxinele).
  Anatoxinele sunt toxine bacteriene detoxifiate
  prin învechirea la caldura cu formol
  4(Di-Te-Per).
• Fractiuni sau subunitati structurale ale
  microorganismelor (polizaharide capsulare,
  componente ale peretelui bacterian, subunitati
  antigenice virale). Acestea sunt preparate
  vaccinale constituite din acei componenti
  structurali (subunitati) care sunt responsabili
  de raspunsul imun. Avantajele constau în
  eliminarea reactiilor postvaccinale iar
  dezavantajele în obtinerea unei imunitati
  celulare slabe, necesitatea asocierii de
  adjuvanti si costul ridicat.

33
4. Vaccinuri sintetice

• Se obtin prin sinteza in vitro a fractiunilor
  polipeptidice care reprezinta antigenele sau
  epitopii specifici vaccinanti ai unor
  microorganisme prin reproducerea atât a secventei
  cât si configuratiei spatiale a epitopului
  natural.
• Pentru a deveni antigene complete, fractiunile
  sintetice trebuie cuplate cu un carrier. Aceste
  vaccinuri sunt înca obiect de studiu experimental.

34
5. Vaccinuri obtinute cu ADN-recombinant
(vaccinuri clonate sau biosintetice)

• Sunt preparate în scopul obtinerii de fractiuni
  antigenice imunogene purificate a caror
  administrare sa excluda reactiile adverse si
  complicatiile postvaccinale.
• Prin tehnica ADN-recombinant, genele care
  codifica proteinele (antigenele) componente ale
  vaccinului sunt selectionate, izolate Si
  introduse în genomul unei celule vector bacterie
  (E. Coli), levura (Saccharomices cerevisiae) sau
  celule de mamifere capabile apoi sa le
  sintetizeze în cantitati industriale.
• În anul 1982 s-a propus o modificare ingenioasa a
  acestei tehnici, Si anume se cloneaza un vector
  (virus, bacterie) cu gena producatoare de antigen
  si se introduce în organism. Microorganismul
  purtator al genelor se multiplica în organism Si
  va produce cantitati suficiente de antigen
  necesare imunizarii fara a produce o infectie
  clinic manifesta. Dintre bacteriile folosite ca
  vectori mentionam tulpini de Salmonella typhi
  avirulente utilizate în vaccinarea fata de unele
  infectii enterice Si BCG.
• Vaccinul viitorului va consta probabil dintr-un
  singur vector viral sau bacterian care va avea
  inserat în genomul sau toate genele ce codifica
  antigenele necesare unei imunizari eficiente Si
  care se administreaza o singura data.

35
Clasificare

• În raport cu numarul antigenelor înrudite sau
  diferite în acelasi preparat, vaccinurile pot fi
• vaccinuri monovalente care provin de la o
  singura specie bacteriana sau virala (toate
  vaccinurile)
• vaccinuri asociate care reprezinta o asociere a
  vaccinurilor contra mai multor boli, asociere
  care trebuie sa asigure eficacitatea fiecaruia
  dintre vaccinuri, iar reactiile adverse sa nu fie
  mai frecvente Si mai grave decât cele cunoscute
  pentru fiecare vaccin în parte. Astfel de
  vaccinuri sunt, de pilda, vaccinul
  antidiftero-tetanic (vaccin bilvalent),
  diftero-tetano-pertussis (vaccin trivalent),
  antimeningococic (tetravalent) etc.Acestea pot
  fi
• combinate, realizate cu vaccinuri asociate
  anterior (prin procesul tehnologic) sau în
  momentul folosirii, în aceeasi seringa, fiind
  inoculate în acelasi loc
• simultane, administrare pe cai variate si în zone
  diferite

36
Indicatiile de vaccinare

• Sunt generale, selective si elective.
• vaccinarile generale vizeaza toata populatia
  infantila sau adulta în raport cu un program de
  vaccinare stabilit în functie de gravitatea Si
  prevalenta într-o tara a anumitor infectii. În
  România sunt obligatorii
• vaccinarile anti-tetanica, anti-difterica,
  anti-pertussis (Di-Te-Per),
• anti-tuberculoasa (BCG),
• anti-poliomielitica,
• anti-rujeolica, anti-rubeolica, anti-urliana
  (ROR, anti-rujeolic simplu sub 12 l),
• anti-hepatita B.
• vaccinarile selective vizeaza grupe de populatie
  cu risc crescut de a contacta o anumta infectie.
  De exemplu, vaccinarile anti-gripala,
  anti-pneumococica, anti-meningococica se practica
  în colectivitati.
• vaccinarile efective vizeaza pacienti sau
  categorii de pacienti la care anumite infectii
  sunt mai frecvente si mai grave decât în
  populatia generala (vaccinul anti-pseudomonas la
  pacientii arsi, vaccinul anti-gripal la pacienti
  cu afectiuni respiratorii cronice, la cei cu
  diabet zaharat).

37
Calea de administrare a vaccinurilor

• Este în general parenterala, dar aceasta cale nu
  stimuleaza producerea de anticorpi IgA secretori.
  
• De aceea, când bariera imuna a mucoaselor este
  esentiala pentru o protectie buna, vaccinurile
  atenuate trebuie administrate pe cale orala
  pentru a stimula producerea de IgA secretor.

38
Complicatiile, contraindicatiile vaccinarilor

• Complicatiile vaccinarilor
• 1. boala infectioasa indusa prin vaccinuri vii
  la persoane cu deficiente ale apararii imune.
  Boala infectioasa prin tulpini bacteriene sau
  virusuri atenuate este foarte rara la persoane
  sanatoase datorita controalelor riguroase pe care
  le impune astazi avizarea unui vaccin.
• 2. accidente alergice sunt reactiile
  anafilactice, reactii de tip Arthus, reactii
  citolitic-citotoxice si reactii mediate celular.
  Acestea se pot datora impuritatilor antigenice
  provenite din substratul pe care se cultiva
  tulpina vaccinanta sau chiar antigenelor
  vaccinante.
• Contraindicatiile vaccinarilor
• temporare mentionam sarcina, bolile febrile
  acute.
• permanente se refera la pacientii cu
  imunodeficiente, la care chiar si tulpinile
  atenuate pot produce infectia si la pacientii
  hipersensibilizati la antigenele vaccinante.

39
1.2. Imunoprofilaxia prin seruri terapeutice

• Serurile sunt produse biologice cu un continut
  bogat în anticorpi specifici fata de unul sau mai
  multi agenti patogeni si se folosesc pentru
  blocarea procesului infectios la subiectii
  infectati cu agentul patogen respectiv.
• Serurile confera imunitate pasiva (fara
  participarea sistemului celular imunocompetent).
• Imunitatea prin transfer de anticorpi este
  rapida (deoarece serul contine anticorpi gata
  formati), dar de scurta durata (în medie 10-15
  zile pentru serurile heterologe si 20-30 zile
  pentru serurile omologe), timp necesar proteinei
  straine sa se elimine din organism.

40
Dupa provenienta

• I. Serurile omologe se obtin de la om, fie de la
  convalescenti de boli infectioase si se numesc
  seruri de convalescent, fie de la persoane
  imunizate activ, în mod special si se numesc
  seruri hiperimune.Nu se mai folosesc astazi sub
  aceasta forma, ci sub forma de imunoglobuline
  (gamaglobuline) specifice, extrase din aceste
  seruri.
• Imunoglobulinele extrase din amestecuri diferite
  de plasma (de la mai multi donatori adulti
  normali) se numesc imunoglobuline normale, sau
  gamaglobuline umane standard, care contin aproape
  numai fractiunea IgG fata de microorganismele
  care infecteaza majoritatea populatiei.
• Gamaglobulinele obtinute din seruri de
  convalescent sau din serul unor voluntari umani
  hiperimunizati cu un anumit antigen (prin
  vaccinare sau administrare de anatoxina) se
  numesc imunoglobuline umane specifice anti-,
  urmate de numele antigenului corespunzator (de
  exemplu imunoglobulina umana specifica
  antitetanos). Se mai numesc si gamaglobuline
  umane hiperimune.
• Administrarea gamaglobulinelor specifice au
  avantajul ca necesita un numar redus de injectii,
  realizeaza un aport mai mare de anticorpi care se
  mentin în organism un timp mai îndelungat (10-14
  saptamâni) Si se pot administra în mod repetat
  fara riscul sensibilizarii.

41
Dupa provenienta

• II. Serurile heterologe se obtin pe animale (cal,
  iepure, oaie) hiperimunizate în mod activ cu
  diferite vaccinuri si antitoxine.
• Avantajul acestor seruri este ca titrul poate fi
  precis dozat.
• Dezavantajul este ca pot produce sensibilizarea
  manifestata prin reactii foarte grave
  (anafilactice sau de tip boala serului). Pentru a
  evita la bolnavi aceste manifestari de
  sensibilizare, trebuie testata, înainte de
  tratament, reactivitatea fiecarui organism fata
  de proteina straina. În acest scop se fac
  injectii (intradermice si apoi subcutanate) cu
  concentratii crescânde de ser (1/10.000-1/10)
  pâna se ajunge la ser brut. În absenta reactiei
  locale (eritem) se poate administra serul
  terapeutic. În caz contrar se face
  desensibilizarea.
• Acest dezavantaj a fost redus prin purificarea Si
  concentrarea acestori seruri, pentru îndepartarea
  albuminelor responsabile în cea mai mare parte de
  producerea reactiilor de sensibilizare.
• În prezent, toate serurile heterologe se livreaza
  purificate, concentrate, ceea ce înseamna ca
  într-un volum mic si pentru o cantitate scazuta
  de proteine se obtine un continut crescut de
  anticorpi.

42
Clasificare

• Dupa compozitie, serurile se clasifica în
• seruri antibacteriene (ser antimeningococic),
• seruri antitoxice (ser antidifteric,
  antitetanic, antigangrenos, antibotulinic,
  antipiocianic),
• seruri mixte antibacterian antitoxic (ser
  anticarbunos),
• Dupa scop, serurile se clasifica în seruri
  administrate profilactic (seroprofilaxie) si
  seruri administrate curativ (la copiii contacti
  cu un bolnav de difterie se administreaza
  preventiv ser imun antidifteric. Pentru a obtine
  însa o imunizare mai puternica si durabila,
  seroprofilaxia se continua cu vaccinarea, în
  cazul de fata cu anatoxina difterica).

43
Imunizarea pasiva are caracter de urgenta

• în urmatoarele cazuri
• protectia pacientilor cu a-gamaglobulinemie fata
  de infectiile cu bacterii piogene, sau cu unele
  virusuri în conditii de risc crescut pentru
  infectiile respiratorii,
• protectia persoanelor nevaccinate în conditii de
  risc crescut pentru tetanos sau pacienti cu plagi
  traumatice, arsuri, avort septic,gangrena gazoasa
  - pacienti cu plagi traumatice,
• la contacti de hepatita virala B dupa expunerea
  acuta prin contactul mucoaselor cu sânge HBS ,
• terapia unor toxiinfectii si intoxicatii
  difterie, tetanos, botulism, muscatura de serpi
  veninosi.